Israelul se pregătește pentru administrarea celei de-a patra doze de vaccin anti-Covid

​Israelul se pregătește pentru administrarea celei de-a patra doze de vaccin anti-COVID-19, anunțul fiind făcut chiar de cel care coordonează eforturile de combatere a pandemiei în această țară.

„Având în vedere că virusul este aici și va continua să fie aici, trebuie să ne pregătim și pentru a patra doză de vaccin în Israel„, a declarat Salman Zarka, fără a preciza când ar putea începe administrarea, notează TimesofIsrael.

Zarka spus că următoarea doză de rapel poate fi modificată pentru a proteja mai bine împotriva noilor variante ale virusului SARS-CoV-2 care cauzează COVID-19, cum ar fi tulpina Delta extrem de infecțioasă.

„Aceasta este viața noastră de acum înainte, în valuri„, a spus el. Până acum 2,5 milioane de israeloieni au primit și a treia doză de vaccin anti-COVID-19.

Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat un număr record de cazuri de COVID-19, cu 11.187 de noi infecţii. Acest vârf s-a înregistrat la o zi după ce copiii s-au întors la şcoală, în timp ce oamenii de ştiinţă avertizează că aceasta ar putea alimenta o creştere în continuare a numărului de cazuri.

Cu toate acestea, numărul persoanelor grav bolnave a scăzut constant şi este în prezent la jumătate faţă de nivelul din ianuarie. Oamenii de ştiinţă continuă să sublinieze că vaccinul Pfizer/BioNTech rămâne eficient în prevenirea cazurilor severe de boală şi a decesului. Israelul l-a folosit exclusiv în campania sa de vaccinare devenind lider mondial.

La 100.000 de persoane, numărul cazurilor printre cei nevaccinaţi este de departe mai mare decât al celor vaccinaţi în toate grupurile de vârstă. Acest lucru se aplică în special celor care sunt grav bolnavi sau au peste 60 de ani.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.