Concert de pian la șase mâini, vineri, în debutul proiectului Brașov Q&Q

Vineri, 17 septembrie, de la ora 19:00, la Hub 2068 (Strada Mureșenilor nr. 27) va avea loc debutul proiectului BRAȘOV Quiz & Quest, prin invitarea publicului iubitor de istorie și muzică clasică la audiția unui concert aparte de pian la șase mâini susținut de ansamblul Trio Equilibrium. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, prin rezervare solicitată la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

BRAȘOV Q&Q este un proiect imersiv de intervenție culturală care invită la redescoperirea spațiilor istorice ale Brașovului. În același timp, își propune să promoveze creații recente ale tinerilor muzicieni de muzică clasică și jazz, apropiind publicul de artă și patrimoniu. Proiectul, organizat de Asociația UCIMR în parteneriat cu Asociația Forums, este co-finanțat de Primăria Municipiului Brașov.

Prima parte a proiectului s-a desfășurat sub forma unei vânători arhitecturale în cadrul căreia publicul a putut revizita și altfel șase spații emblematice pentru istoria Brașovului. În urma acestei etape, vizitatorii au fost invitați să-și exprime opțiunea privind locul în care doresc să audieze cele șase concerte ale proiectului. În urma votului, evenimentele se vor desfășura în incinta Hub 2068 Brașov pe cuprinsul lunii septembrie.

Brașov Q&Q:

Calendarul de concerte al lunii septembrie, ora 19:00, Hub 2068 Brașov

Vineri,17.09: Concert de pian Trio Equilibrium
Vineri, 24:09: Concert Bourbon Jazz Unit
Sâmbătă, 25.09: Concert jazz susținut de 7th Sense
Duminică, 26.09: Concert jazz susținut de Sorina Rotaru & Alexandru Olteanu
Luni, 27.09: Concert jazz de percuție susținut de Power Vibes

Marți, 28.09: Concert jazz Out & About

Intrarea va fi liberă la fiecare concert, prin rezervare la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Evenimentele vvor respecta toate reglementările legale în vigoare.

Proiectul este un apel de conștientizare a spațiilor cu semnificație pentru Brașov și pentru patrimoniul european. Sunt locuri pe lângă care publicul trece în fiecare zi, însă aproape că nu mai sunt observate, devenind un peisaj acceptat în general de toată lumea.

Cele șase locuri vizate de Brașov Q&Q sunt:

  1. Cinema ASTRA 
  2. Livada Poștei 
  3. Strada Mureșenilor – HUB 2068  
  4. Colegiul Național ,,Andrei Șaguna” 
  5. Platoul Cetățuia Brașovului 
  6. Panoramic – Tâmpa 

 Pentru astfel de clădiri vor concerta artiștii în primul rând. Și apoi pentru publicul care a dovedit sensibilitate față de această cauză, participând la vânătoarea de comori.

Povestea lor ne va apropia mai mult de aceste spații care au nevoie de a fi adoptate moral de fiecare locuitor. Amănunte despre toate cele șase locuri vom afla de la istoricul Nicolae Pepene într-o serie specială de documentare online de scurt-metraj ce vor fi difuzate pe pagina UCIMR.

 Despre Asociația UCIMR

Asociația UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România este un ONG de utilitate publică aflându-se de 25 de ani în sprijinul interpreților români din domeniul muzicii și al coregrafiei. Prin continuitatea proiectelor sale, UCIMR s-a impus în viața culturală în plan național promovând atât tinere talente, cât și muzicieni de vârf, alături de elemente de patrimoniu românesc și universal.

Dintre cele mai cunoscute proiecte cu frecvență anuală: Festivalul ICon Arts Transilvania (ajuns la ediția a 19-a), Concertul de Anul Nou de la Sibiu (ajuns la ediția a 12-a), Festivalul Promenadelor Brașovului, Stagiunea „Cartografii sonore”, conferințele – spectacol Round Table România, AFI Fan Jazz, Stagiunea ICon Arts@Biblioteca ASTRA,  Concursul „Drumul spre celebritate”, documentarele de scurt-metraj Arts District is Here, Stagiunile „Sunetul muzicii” și „Citadela artelor” de la Castelul Peleș, „Pauza de o pătrime” de la Biblioteca Națională ș.a.

Pe lângă evenimentele multi-anuale, UCIMR dezvoltă în permanență proiecte culturale noi pentru a atrage segmente noi de public precum: „100 de ani în 100 de concerte”, „Past Forward”, „Transylvania Live”, „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?”, „Music, a bridge between people” ș.a.

Aflat în permanentă legătură cu instituții culturale naționale și internaționale, UCIMR este un liant esențial pe scena culturală din România dintre artiști și public, prin fiecare demers urmărind să accentueze calitatea actului artistic, oferind în același timp o scenă inedită pentru artiști.

În condiții normale, evenimentele organizate și promovate de UCIMR depășeșc anual cifra de 100 de spectacole, cu minimum 10.000 de spectatori în spațiile de concerte și cumulează peste 1.000.000 de vizualizări în mediul online.

brasov Q&Q

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.