Dinamo îl „suflă” pe înotătorul David Popovici de la Steaua

„Super-transferul anului: înotătorul David Popovici a ales Dinamo”, au anunțat duminică reprezentanții clubului.

„Cel mai talentat înotător român din noua generație, David Popovici (17 ani), se alătură celui mai titrat club sportiv al României”, scrie pe pagina de Facebook a Clubului Sportiv Dinamo.

Multiplul campion european de juniori, una dintre marile surprize ale Jocurilor Olimpice de la Tokyo, unde a fost la numai două sutimi de medalia de bronz la 200 metri liber, își va continua cariera la clubul din Ștefan cel Mare. Alături de el va veni și antrenorul Adrian Rădulescu, au mai anunțat reprezentanții CS Dinamo.

David Popovici era legitimat la CSA Steaua.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.