Ziua Internațională a Muzicii la Casa Artelor Dinu Lipatti- Ediția a III-a

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită sâmbătă, 2 octombrie 2021, între orele 19:00-22:00, la cea de-a III-a Ediție a „Zilei Internaționale a Muzicii”, Eveniment ce se va desfășura în Salonul de Muzică.

Evenimentul este organizat cu ocazia celebrării la 1 Octombrie a Zilei Internaționale a Muzicii, o sărbătoare care îi unește pe toți iubitorii de muzică, promovând pacea, prietenia și aprecierea pentru arta muzicală. Propunerea pentru a avea o zi specială dedicată muzicii aparține renumitului violonist și dirijor Yehudi Menuhin, acesta fiind sprijinit în demersul său de Boris Yarustowski, președintele Consiliului Internațional al Muzicii din cadrul UNESCO.

Prima Zi Internațională a Muzicii a fost celebrată la 1 octombrie 1975.

Lordul Yehudi Menuhin, inițiatorul proiectului „Zilei Internaționale a Muzicii”, a fost foarte atașat de cultura română, fiind elev devotat al lui George Enescu și un admirator al pianistului și compozitorului Dinu Lipatti, despre care spunea că „este cel mai mare interpret al tuturor timpurilor”. Celebrarea „Zilei Internaționale a Muzicii” este un prilej minunat prin care Casa Artelor Dinu Lipatti aduce în fața publicului bucureștean creația marilor compozitori într-un regal de muzică clasică.

Sâmbătă, 2 octombrie 2021, de la orele 19:00, în Salonul de Muzică al Casei Lipatti va avea loc Recitalul Extraordinar de muzică clasică universală susținut de Cvartetul Elite, format din Cristian Balaș – vioara I, Dorina Ciurea – vioara II, Tamara Dica – viola, Ioana Stanciuc – violoncel.

În program au fost incluse lucrări de W. A. Mozart, A. Borodin,  J. Brahms, G. Puccini, E. Grieg, E. Elgar, C. Saint-Saëns, A. Piazzolla, B. Bartok.

De la orele 20:00, în Salonul de Muzică va fi proiectat filmul „Dinu Lipatti, muzică și geniu”, realizat de Mihaela Natalia Poenaru, o producție Trinitas TV în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Filmul aduce în atenția publicului viața și opera marelui muzician român. De la casa din București și domeniul de la Fundățeanca, până la Conservatorul de la Geneva, filmul prezintă aspecte inedite despre Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.

Printre cei care evocă în film uriașa personalitate artistică a muzicianului se numără regretatul muzicolog și profesor Viorel Cosma, pianistul și compozitorul Corneliu Gheorghiu, prieten și coleg de studii cu Dinu Lipatti, biograful Grigore Bărgăuanu, precum și alți specialiști.

Cvartetul Elite face parte din formațiile camerale ale Camerata Elite, concept realizat de violonistul Cristian Balaș în anul 2012 și care presupune reunirea în cadrul aceluiași ansamblu a celor mai buni muzicieni din principalele orchestre bucureștene (Filarmonica George Enescu, Orchestra Națională Radio și Orchestra Operei Naționale București). De-a lungul acestor 9 ani, Cvartetul Elite a susținut numeroase recitaluri în majoritatea centrelor culturale din țară și a participat constant în stagiunile Operei Naționale București. Artiștii care compun cvartetul, fiecare dintre ei având o bogată activitate concertistică, în special în domeniul muzicii de cameră, sunt Cristian Balaș -vioara I, Dorina Ciurea – vioara II, Tamara Dica – violă și Ioana Stanciuc – violoncel.

Pentru că Municipiul București a intrat în scenariul roșu din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri cu Covid-19, participarea la evenimentele organizate de Casa Artelor Dinu Lipatti va fi posibilă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Persoanele care sunt vaccinate trebuie să facă dovadă administrării serului prin prezentarea certificatului verde. De asemenea, este obligatorie purtarea măștii, iar la intrarea în Casa Lipatti va fi măsurată temperatura participanților.

Conceptul Evenimentului „Ziua Internațională a Muzicii” – Ediția a III-a la Casa Artelor Dinu Lipatti aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.