Cazul extrădării liderului catalan, Carles Puigdemont, în Spania, blocat de un tribunal din Italia

Un tribunal din oraşul Sassari, situat pe insula italiană Sardinia, a decis luni să suspende audierea privind extrădarea liderului separatist catalan Carles Puigdemont către Spania, pentru a aştepta întâi o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) privind imunitatea sa în calitate de europarlamentar, a declarat pentru Reuters un avocat al politicianului catalan.

Liderul catalan, în vârstă de 58 de ani, a devenit membru al Parlamentului European în 2019, dar şi-a pierdut imunitatea europarlamentară în luna martie a acestui an, în urma votului aleşilor europeni.

Avocaţii lui Puigdemont argumentaseră că nu există motive pentru arestarea clientului lor şi că acesta ar trebui pus în libertate până când CJUE soluţionează apelul depus de ei la decizia Parlamentului European de a-i ridica imunitatea.

Carles Puigdemont a fost arestat în urmă cu zece zile la sosirea sa în Sardinia, în baza unui mandat de arestare internaţional emis în Spania. Autorităţile spaniole încearcă să-l judece pentru rolul său în referendumul ilegal privind independenţa Cataloniei, desfăşurat în octombrie 2017.

Puigdemont a calificat drept ridicole încercările Spaniei de a-l extrăda şi a invocat imunitatea sa în calitate de membru al Parlamentului European.

În faţa tribunalului din Sassari, Carles Puigdemont a fost aclamat de peste 100 de susţinători sarzi ai independenţei Cataloniei, potrivit agenţiei de presă italiene Ansa.

În afară de Puigdemont, în luna martie au mai rămas fără imunitate doi foşti membri ai guvernului regional catalan, Toni Comin şi Clara Ponsati.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.