PMP acuză direcționarea „ilegală” și „neconstituțională” a banilor pentru investiții în comunitățile locale!
Partidul Mişcarea Populară acuză direcţionarea politică a banilor pentru investiţii în comunităţile locale, atrăgând atenţia că acest lucru este ”ilegal” şi ”neconstituţional”.
„Fondul de rezervă al Guvernului pare a fi un cadou preţios doar pentru primarii PNL şi PSD. Guvernul a deblocat deja 1 miliard de lei din Fondul de rezervă al Guvernului, cei mai mulţi bani reprezentând răsplata pentru edilii liberali care i-au dat votul lui Florin Cîţu, la alegerile de partid. Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, acuză direcţionarea politică a banilor pentru investiţii, ceea ce este ilegal şi neconstituţional, atrăgând atenţia că acordarea acestor fonduri guvernamentale nu ţin cont, din păcate, de nevoile UAT-urilor, iar criteriile aplicate sunt arbitrare şi discreţionare”, se arată într-un comunicat al PMP transmis, joi.
Potrivit aceleiaşi surse, din 47 de localităţi cu primari PMP, doar 19 au primit finanţare prin Fondul de rezervă al Guvernului.
„Un exemplu concludent, în acest sens, este comuna Ceanu Mare din judeţul Cluj, avându-l ca primar pe Virgil Păcurar (PMP), care a primit doar 50.000 de lei, deşi nevoile urgente ale comunităţii erau de 2 milioane de lei. Localitatea Ceanu Mare are 13 sate, 4 şcoli, 4 dispensare, mulţi km de drum comunal şi toate au nevoie de renovare şi modernizare. Un alt caz de primar PMP, care pare să fi fost pedepsit pentru coloratura sa politică, este în localitatea Sânpetru de Câmpie (judeţul Mureş), unde, deşi edilul nostru a solicitat finanţare pentru lucrări publice, în interesul cetăţenilor, nu a primit niciun ban pentru dezvoltare locală. Comunele şi oraşele României nu au culoare politică şi au nevoi urgente de modernizare. Ţine de respectul pentru români felul în care un Guvern înţelege să aloce aceste fonduri”, se menţionează în comunicatul PMP.