Președintele Xi Jinping: China va fi întotdeauna arhitectul păcii mondiale!

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat luni că ţara sa va susţine întotdeauna pacea mondială şi regulile internaţionale, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la revenirea Chinei la Organizaţia Naţiunilor Unite, relatează Reuters.

Declaraţiile liderului chinez survin după ce Taiwanul a afirmat în octombrie că tensiunile militare cu China sunt la cel mai crescut nivel din ultimii 40 de ani, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari că Beijingul ar putea încerca să ia înapoi prin forţă militară insula autoguvernată pe care China continuă să o vadă ca pe o parte inseparabilă a teritoriului să, scrie Agerpres.

Într-un discurs care marchează 50 de ani de la revenirea Chinei la ONU, preşedintele Xi Jinping a declarat că ţara va fi întotdeauna „arhitectul păcii mondiale” şi „un protector al ordinii internaţionale”, informează agenţia de ştiri Xinhua.

În 1971, Organizaţia Naţiunilor Unite a votat recunoaşterea Republicii Populare Chineze, scoţând Taiwanul din organismul mondial, notează Reuters.

China şi-a exprimat, de asemenea, mai ferm pretenţiile asupra teritoriilor disputate cu India la frontiera comună din Himalaya, cu unele naţiuni din sud-estul Asiei asupra Mării Chinei de Sud şi cu Japonia asupra unor insule din Marea Chinei de Est.

„China se opune ferm tuturor formelor de hegemonie, unilateralism şi protecţionism”, a declarat Xi, făcând apel la o mai mare cooperare globală în probleme precum conflictele regionale, terorism, schimbări climatice, securitate cibernetică şi biosecuritate.

El a îndemnat toate ţările să promoveze valorile păcii, dezvoltării, justiţiei, democraţiei, libertăţii, folosind fraza „valorile comune ale întregii omeniri” pe care a menţionat-o prima dată într-un discurs rostit în iulie la aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist Chinez.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.