Franța se confruntă cu valul cinci al pandemiei de Covid
Declarația a venit în a doua zi consecutivă cu peste 10.000 de cazuri de Covid-19 în Hexagon. Începând din decembrie, a treia doză a vaccinului anti-Covid devine obligatorie pentru persoanele de peste 65 de ani.
Franţa se confruntă cu începutul celui de-al cincilea val al pandemiei de coronavirus, a declarat ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, citat de Reuters.
În timpul unui interviu acordat televiziunii TF1, ministrul francez a confirmat că țara sa se află acum la începutul celui de-al cincilea val al pandemiei, la fel ca „mai multe alte țări vecine”, adăugând că circulația virusului se accelerează.
„Mai multe țări vecine se află deja într-un al cincilea val al epidemiei de Covid, ceea ce trăim în Franța arată clar ca începutul celui de-al cincilea val”, a transmis Veran.
Declarația a venit în a doua zi consecutivă cu peste 10.000 de cazuri de Covid-19 în Hexagon. Bilanțurile infecțiilor cu coronavirus au avut creșteri de două cifre, săptămână la săptămână, de la mijlocul lunii octombrie și până acum.
În aceste condiții, autoritățile au anunțat noi măsuri pentru creșterea ratei de vaccinare. Începând din decembrie, a treia doză a vaccinului anti-Covid devine obligatorie pentru persoanele de 65 de ani și peste, pentru păstrarea certificatului verde, a anunțat marți președintele Emmanuel Macron.