Reporteri Fără Frontiere trage un semnal de alarmă: Un număr record de jurnaliști se află la închisoare în întreaga lume!
Un număr record de jurnaliști se află la închisoare în întreaga lume, deplânge organizaţia Reporteri Fără Frontiere (RSF) în bilanţul său anual. Această majorare de circa 20% într-un an este în principal cauzată de trei ţări, Myanmar, Belarus şi China, susține RSF.
„Niciodată după crearea bilanţului anual al RSF în 1995 numărul de jurnalişti aflaţi în detenţie nu a fost atât de mare”, constată organizaţia nonguvernamentală pentru apărarea libertăţii presei, într-un comunicat publicat joi.
Această majorare puternică, de circa 20% într-un an, „este în principal cauzată de trei ţări”: Myanmar, Belarus şi China, a cărei lege asupra securităţii naţionale impusă în 2020 în Hong Kong a provocat o creştere bruscă a numărului de jurnalişti plasaţi în detenţie în acest teritoriu, subliniază RSF.
„De asemenea, niciodată până acum RSF nu a înregistrat atâtea femei-jurnalist aflate în detenţie”, în total 60, cu o treime mai multe decât în 2020, notează asociaţia.
Chiar dacă bărbaţii constituie în continuare cea mai mare parte a jurnaliştilor aflaţi după gratii în lume (87%), Republica Belarus este ţara care a trimis la închisoare mai multe femei-jurnalist (17) decât confraţi de sex masculin (15).
Cele cinci ţări unde la 1 decembrie se înregistra cel mai mare număr de jurnalişti aflaţi în închisori sunt China (127), Myanmar (53), Vietnam (43), Belarus (32) şi Arabia Saudită (31).