Starea de alertă, prelungită. Lista completă a noilor restricții!
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat în şedinţa de miercuri hotărârea privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Guvernul a aprobat joi HG-ul care merge în Monitorul Oficial.
Guvernul a prelungit starea de alertă. Proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Guvernului.
Principalele modificări au în vedere următoarele aspecte:
- Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 8 ianuarie 2022, ca răspuns la situația sanitară provocată de pandemia COVID-19.
- Instituirea măsurii de protecție sanitară ce constă în purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise. Aceasta reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie a COVID-19, la nivelul Uniunii Europene. FFP înseamnă „piesă facială filtrantă” și este un standard european pentru eficiența măștii. Acest tip de mască filtrează cel puțin 94% din toți aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2.
Fac excepție de la purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise, conform Hotărârii nr. 1 a CNSU:
- Copiii cu vârsta mai mica de 5 ani;
- Persoanele care sunt singure în birou;
- Prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
- Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
- Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare dintre celelalte persoane din public;
- Persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperature ridicate, umiditate crescută etc) sau activități sportive.
- Menținerea măsurilor în vigoare referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;
- Participarea persoanelor în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori. De la această regulă sunt exceptați operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Acești operatori economici sunt restricționați la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situația în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeași măsură se aplică și în ceea ce privește activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat în şedinţa de miercuri hotărârea privind starea de alertă şi a măsurilor pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
Conform acesteia, „se propune menţinerea obligativităţii purtării măştii de protecţie doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne”. Există şi excepţii de la aceasta: copiii cu vârsta mai mică de 5 ani; persoanele care sunt singure în birou; prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane; vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise, cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public; persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive.
CNSU propune ca o serie de activităţi, precum competiţiile sportive sau cele culturale, să fie permise la o capacitate de 50%, în cazul în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori.
Dacă această rată va creşte, participarea va fi permisă doar până la 30% din capacitatea maximă a spaţiilor.
Se propune în continuare că participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau antigen rapid (nu mai vechi de 48 de ore) sau pentru persoanele trecute prin boală.