Trimite “VOI” la 8864 și susții cu 4 euro finalizarea construcției căminului pentru seniori din Giroc

Trimite cuvântul “VOI” la 8864 și susții cu 4 euro pe lună un proiect destinat persoanelor în vârstă fără familie din județul Timiș! Susține Fundația “Speranță Pentru Voi” pentru a finaliza căminul ”Fecioara Maria” din comuna Giroc!

Proiectul cuprinde un pavilion de dormit și un pavilion unde vor fi sala de mese, sala de recreere și chiar o sală de îngrijiri medicale și gimnastică pentru că este clar că bătrânii au și probleme de sănătate și vor avea nevoie de mișcare.

Construcția căminului pentru persoane în vârstă din Giroc evoluează bine, dar până la finalizare mai e mult de lucrat și în continuare este nevoie de sprijin financiar, indiferent de unde ar veni.

Amintim că, în prezența și cu binecuvântarea ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, Fundația Speranță pentru Voi Timișoara și Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR) au inaugurat oficial șantierul centrului rezidențial pentru persoanele vârstnice ”Fecioara Maria” din Giroc în 31 ianuarie 2020.

Obiectivul se află pe terenul situat în comuna Giroc – vis-a-vis cu Abația Catolică, iar la inaugurare au fost prezente autorităților locale, județene, în frunte cu primarul din Giroc, Ionel Toma.

Donații se pot face în contul Fundației Speranță Pentru voi: RO07PIR133701729417001000 Sucursala Mărăști Timișoara.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.