Simona Halep, „out” de la Australian Open!
Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a fost învinsă, luni dimineață, în optimile de finală de la Australian Open 2022, scor 4-6, 6-3, 4-6 cu Alizé Cornet (32 de ani, 61 WTA).
Simona Halep, eliminată la Australian Open 2022: 4-6, 6-3, 4-6 cu Alizé Cornet. Simona Halep se oprește, astfel, în faza optimilor de finală, în timp ce Alizé Cornet a ajuns în premieră în sferturile de finală ale competiției.
Simona Halep a fost nevoită să meargă la vestiare după al doilea set, în care a acuzat de mai multe ori căldura foarte pronunțată. Au fost 32 de grade în termometre, dar foarte probabil că temperatura resimțită la nivelul Rod Laver Arena a fost cu câteva grade mai sus! Românca a salvat două mingi de set în decisiv, dar jucătoarea din Franţa a fructificat-o pe a treia şi merge mai departe!