Primarul Boc trage un semnal de alarmă: Dacă nu se fac reformele de către miniștri, există riscul ca România să piardă bani din PNRR!

Primarul Cluj-Napoca, Emil Boc a declarat, luni, după întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă şi miniştrii, că există riscul ca România să piardă bani din PNRR, dacă nu se fac reformele de către miniştri, iar victime colaterale vor fi administraţiile locale, care vor pierde bani.

Emil Boc avertizează că România va pierde bani din PNRR dacă miniştrii Guvernului Ciucă nu vin urgent cu proiecte.

”Există riscul ca România să piardă bani din PNRR, dacă nu se fac reformele de către miniştri. Victime colaterale vor fi administraţiile locale, noi vom pierde banii, în concret şi atunci am rugat prim-ministrul şi miniştrii de resort să rămână conectaţi la ceea ce are nevoie România”, a spus Emil Boc, luni, după întâlnirea de la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă şi miniştrii.

Primarul municipiului Cluj-Napoca a precizat că de aceste reforme vor beneficia românii.

”Dacă aceste reforme nu se fac, există riscul blocării fondurilor pe PNRR şi cu acele consecinţe”, a mai menţionat el.

Nicolae Ciucă despre concretizarea celor şapte domenii de reformă, pe tineret- sport, turism, mediu, cultură, sănătate, educaţie şi agricultură, unde, din 2017 întreg procesul s-a blocat.

”Aici e nevoie de intervenţie din partea miniştrilor, astfel încât descentralizarea să aibă efectiv loc”, a arătat Boc, dând ca exemplu taberele şcolare, unde infrastructura se degradează iar acestea ar trebui transferate la administraţiile locale.

De asemenea, el a precizat că în domeniul sănătăţii, educaţiei, există direcţi judeţene, care trebuie să preia atribuţiile de la nivel central.

”Să nu mai venim cu dosărelul, în fiecare săptămână, la Bucureşti ci să discutăm la nivel local, iar ministerul să îşi păstreze dreptul de a controla”, a mai spus Emil Boc.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.