Europarlamentarul Maria Grapini, revoltată: “România nu a participat la studiile realizate și finanțate de UE pe tema produselor neconforme!”

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a tras un nou semnal de alarmă, la Radio Timișoara, în privința riscurilor la adresa sănătății consumatorului român, generate de dubla calitate a produselor.

În calitatea sa de vicepreședinte al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorului din Parlamentul European, eurodeputatul Grapini a vorbit despre rezoluția PE, din 13 septembrie 2018, referitoare la diferențele de calitate dintre produsele de pe piața unică.

„Ne-am luptat pentru această rezoluție câțiva europarlamentari din Croația, Cehia, Italia și eu, din România!”, a precizat Maria Grapini, care a vorbit, totodată, și despre eforturile depuse în privința modificării a patru directive care aveau legătură cu protecția consumatorilor, în sensul unui control strict al calității produselor.

„S-au introdus, pentru prima dată, măsuri care au condus la o mai bună protecție a consumatorului. De exemplu, în cazul depistării unui produs neconform, compania care a comercializat aceste produse poate fi sancționată, în țara care a comercializat, cu până la 4% din cifra de afaceri, în cazul în care are sedii în mai multe state. Problema este că, în modificarea acestor directive, s-au lăsat câteva excepții și, ca atare, am lupta pentru eliminarea acestora!”, a mai spus europarlamentarul umanist.

În context, Maria Grapini a taxat neimplicarea României în studiile realizate pe aceste produse neconforme. Din nefericire, a menționat eurodeputatul român, România nu a participat la cele două studii, finanțate de UE, legate de calitatea dublă a produselor.

„În ultimul studiu, realizat în martie 2021, Comisia Europeană a publicat rezultatele de la a doua etapă a campaniei de testare la nivelul UE, comparând produsele alimentare comercializate sub aceeași marcă, același ambalaj, dar cu conținut diferit. Au fost niște principii clare de selectare, a fost făcută o comparație din eșantioanele luate, s-au stabilit metodele și criteriile de evaluare, dar și metodele practice din punctul de vedere al costurilor pentru testarea și etichetarea produselor. Studiile au fost finanțate din bugetul UE și nu ar fi costat nimic România. Ba mai mult, se puteau da eșantioane acolo unde erau vulnerabilități. A fost neplăcut pentru mine să văd că 19 state au trimis eșantioane și România, nu”, a conchis Maria Grapini.

Pe de altă parte, a conchis europarlamentarul umanist, în privința dublului standard de calitate al produselor, au fost întrebări punctuale, adresate Comisiei, la care Comisia a răspuns în sensul în care competența este partajată, statele membre trebuind să aibă echipamente, metode de verificare eficiente, compatibile cu cele ale statelor membre, aparatură performantă și, mai ales, oameni instruiți, pregătiți profesional, dar și moral.

 

 

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.