Starea de alertă în România nu va mai fi prelungită după data de 8 martie. Care sunt restricțiile care se păstrează!

Starea de alertă în România nu va mai fi prelungită după data de 8 martie, astfel că vor fi ridicate o serie de măsuri restrictive.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 7 martie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 3.188 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

De asemenea, au fost raportate 32 de decese, dintre care unul anterior intervalului de referință.

„Pandemia de Covid este pe o pantă accelerat descendentă, valul 5 este aproape de a se termina. Trebuie să luăm decizii legate de pandemie. Am decis să nu mai prelungim după 8 martie starea de alertă. Vor fi eliminate o serie de măsuri pe care guvernul le va explica”, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, săptămâna trecută, după o şedinţă la Palatul Cotroceni pe tema gestionării pandemiei COVID-19.

Ministerul Sănătăţii a propus:

-renunțarea la obligativitatea purtării măștii în spații deschise.
-intrarea în centre comerciale (inclusiv mall-uri), restaurante, evenimente etc fără certificat verde.
-creșterea limitei de la 30 la 50% din capacitatea spațiului.
-evenimente private cu maximum 200 de persoane permise.

Ce restricții se păstrează:
– obligativitatea purtării măștii în spații închise.
– se menține recomandarea pentru telemuncă, acolo unde este posibil.
– cluburile și barurile rămân închise.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.