Dispută teritorială: Japonia cere, din nou, Rusiei insulele Kurile de Sud!
Guvernul Japoniei şi-a reiterat revendicările în disputa teritorială pe care o are cu Rusia privind insulele Kurile de Sud.
Japonia cere iar Rusiei insulele Kurile de Sud. Ministrul nipon de Externe, Yoshimasa Hayashi, a descris cele patru insule drept ‘parte integrantă’ a Japoniei. La rândul său, premierul Fumio Kishida a folosit această sintagmă.
După ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, actualul Guvern japonez revine la limbajul pe care fostul premier Shinzo Abe îl evitase timp de 10 ani în speranţa ajungerii la un acord cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite agenţia Dpa.
Arhipelagul, aflat în dispută de decenii, este situat între peninsula rusă Kamceatka şi principala insulă nordică a Japoniei, Hokkaido.
Japonia a cedat insulele Kurile de Sud Uniunii Sovietice după ce a capitulat în al Doilea Război Mondial.
Tokyo revendică următoarele insule: Etorofu (Iturup în rusă), Kunashiri (sau Kunashir), Shikotan şi grupul Habomai pe linia care desparte Marea Ohotsk şi Oceanul Indian.
Propuneri anterioare de restituire iniţială a două din cele patru insule disputate, ca soluţie intermediară, au fost respinse.
Abe renunţase la sintagma ‘parte integrală’ a Japoniei în mandatul său pentru a semnala o poziţie mai flexibilă în disputa cu Rusia în speranţa unui progres major.
Potrivit observatorilor, revenirea lui Kishida la vechiul limbaj arată că actualul premier abandonează această speranţă.
Disputa continuă să împiedice încheierea unui tratat de pace între cele două state.