Deputatul Ionel Dancă (Forța Dreptei): Solicit adoptarea în regim de urgență a inițiativelor pentru rezolvarea problemei facturilor!
Deputatul neafiliat Ionel Dancă a solicitat luni adoptarea în regim de urgenţă a iniţiativelor legislative aflate în circuitul parlamentar care duc la rezolvarea problemelor facturilor la energie electrică, gaze naturale şi combustibil.
„Solicit conducerii Parlamentului convocarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea în regim de urgenţă a iniţiativelor legislative aflate în circuitul parlamentar, pentru a rezolva problema facturilor la energie electrică, gaze naturale şi combustibil. Există soluţii, unele dintre acestea noi le-am inclus în proiectele noastre legislative, ale grupului parlamentarilor din Forţa Dreptei, şi ele pot fi aplicate imediat. Mai mult, proiectul de lege pe care l-am iniţiat alături de colegii mei din grupul parlamentarilor Forţa Dreptei pentru reducerea preţurilor la energie electrică, gaze naturale a primit deja avize atât din partea Consiliului Economic şi Social (…) cât şi din partea Consiliului Concurenţei”, a spus Dancă, la Palatul Parlamentului.
El a explicat că propunerile cuprinse în proiectele de lege ale grupului parlamentarilor din Forţa Dreptei sunt următoarele: reducerea TVA de la 19 la 5% pentru energia electrică, gaze naturale şi combustibil, reducerea la jumătate a accizelor la combustibil, eliminarea accizelor la energia electrică, eliminarea certificatelor verzi şi a taxei pentru cogenerare din factura la energia electrică şi extinderea mecanismului de compensare pentru energia electrică şi gaze naturale atât pentru această iarnă cât şi pentru iarna următoare.