Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, organizează, (și) la Galați, Conferința „Bucuria de a fi propriul tău stăpân – meseria, brățară de aur”!
maria.grapini@europarl.europa.eu
Cu o experiență uriașă în mediul de afaceri, cunoscută pentru demersurile pe care le face în sprijinul IMM-urilor, dar și pentru încurajarea tinerilor în a deveni antreprenori, europarlamentarul S&D, Maria Grapini, vicepreședinta Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorului și membră a Comisiei pentru transport și turism din Parlamentul European, reia șirul conferințelor intitulate „Bucuria de a fi propriul tău stăpân – meseria, brățară de aur”, evenimente prin care se oferă cât mai multe informații mediului de afaceri în sensul demarării unei afaceri sau calificării într-o meserie.
După evenimentele de succes organizate la Timișoara, Iași, Brăila și București, conferințele „Bucuria de a fi propriul tău stăpân – meseria, brățară de aur” continuă vineri, 18 martie, începând cu ora 11:00, la Hotel Vega, Sala Hydra Conference Room din Galați.
“Conferința are ca scop identificarea problemelor privind forța de muncă calificată, promovarea profesiilor vocaționale și noi forme de formare profesională.
Discuțiile constructive despre provocările actuale de pe piața muncii, importanța economică deosebită a existenței diversității în meserii, precum și despre importanța ca fiecare dintre oameni să își urmeze vocația, să fie „omul potrivit, la locul potrivit”, ne vor ajuta să găsim soluții concrete pentru piața forței de muncă”, a precizat europarlamentarul Maria Grapini.
Cu această ocazie, sunt așteptați oameni de afaceri, reprezentanți ai administrației publice locale, dar și tineri dornici de a-și valoriza propriul potențial.
Printre speakerii care vor vorbi la această conferință extrem de importantă ce vizează tema stringentă privind piața forței de muncă se numără, pe lângă europarlamentarul Maria Grapini care va aborda tema “Importanța resursei umane calificate pentru competitivitatea „Pieței Interne a Uniunii Europene” și care va modera evenimentul, lect. univ. dr. Doina Pârcălabu-secretar de stat în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Nicula Marius- Director Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Galați (AJOFM), Ion Mocanu- Director Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, Picu Apostol Roman – Direcția de Asistență Socială a Municipiului Galati/ Membru în CA la Administrația Porturilor Dunării Maritime, Bogdan Ciucă- Notar și Ionuț Mocanu- Director Tehnopol.