Parlamentarii USR declară război plagiatului. Mai multe proiecte de lege pentru a descuraja plagiatul în tezele de doctorat, depuse!

Parlamentarii USR au depus miercuri mai multe proiecte de lege pentru a descuraja plagiatul în tezele de doctorat, introducând obligativitatea Ministerului Educaţiei de a publica lucrările.

Senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat, la Palatul Parlamentului, că plagiatele vor fi scoase „la lumină” prin adoptarea acestor proiecte.

„În România, doctoratele au ajuns într-o situaţie în care sunt judecate pe dos decât în ţările civilizate şi normale şi suntem într-o situaţie absurdă, răsturnată, în care doctoratele, în loc să fie publice, sursă de ştiinţă şi de cunoaştere pentru toţi cei care doresc să avanseze, să inoveze sau să descopere în detaliu domeniul lor de interes, avem doctorate care sunt ferecate, ascunse, puse în spatele unor porţi care să le facă inaccesibile, în aşa fel încât nimeni să nu ajungă la ele. (…) Prin adoptarea acestor legi vom descuraja plagiatul. De la intrarea în vigoare a legilor din acest pachet, ministrul Educaţiei, oricine ar fi el, nu va putea să acorde titlul de doctor prin ordin de ministru decât după ce un exemplar al lucrării de doctorat, atât în format fizic, cât şi digital, va fi pus la dispoziţia Bibliotecii Naţionale a României şi după ce această lucrare va fi făcută publică pe site-ul Ministerului Educaţiei. Nu vor mai putea exista situaţii de lucrări de doctorat care să nu ajungă în spaţiul public”, a spus Ştefan Pălărie.

Senatorul USR Simona Spătaru a menţionat că un alt proiect din acest pachet prevede ca persoanele care au plagiat în lucrarea de doctorat să nu mai poată să depună o simplă cerere pentru retragerea titlului şi, astfel, să scape de sancţiuni.

„Prin aceste măsuri, Biblioteca Naţională va fi obligată să pună la dispoziţie în 30 de zile lucrările de doctorat. De asemenea, vor fi sancţiuni destul de consistente dacă nu se întâmplă, iar în 18 luni de la intrarea în vigoare trebuie să digitalizeze toate lucrările de doctorat”, a afirmat senatorul USR.

Un alt proiect de lege din pachetul depus de parlamentarii USR prevede că sporul de doctorat de 15% din salariul de bază va fi desfiinţat.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.