Romsilva a plantat în campania de împăduriri de primăvară alte 90 de hectare de perdele forestiere în proximitatea Autostrăzii A2

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a plantat, în campania de împăduriri din această primăvară, 90 de hectare de perdele forestiere în proximitatea Autostrăzii A2, la Ocolul Silvic Lehliu din cadrul Direcției Silvice Călărași.

Lungimea acestor perdele forestiere este de 30 de kilometri, iar la lucrările de împădurire a acestora s-au utilizat circa 450.000 de puieți forestieri.

Între 2014 și 2021, Romsilva a plantat alte 142,89 hectare de perdele forestiere pentru protecția Autostrăzii A2, în județele Ialomița, Călărași și Constanța.

Programul actual de înființare a perdelelor forestiere prevede 34 de obiective de investiții, cu o suprafață totală de 650,14 hectare, pentru protecția autostrăzilor și drumurilor naționale din județele Arad, Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Vrancea.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

 

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.