Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj tranșant către comisarul Thierry Breton: „Menținerea certificatului COVID, până în anul 2023, va influența negativ funcționarea pieței interne!”
Vicepreședinta Comisiei pentru piață internă și protecția consumatorului, Maria Grapini, membră în grupul S&D, a adresat, săptămâna trecută, în cadrul dezbaterilor din această comisie, mai multe întrebări punctuale, comisarului pentru piață internă, Thierry Breton.
Potrivit europarlamentarului Grapini, piața internă este, astăzi, după două crize consecutive – criza sanitară și criza din Ucraina, total bulversată, iar efectele se vor simți acut în ciuda deciziilor bune luate de Comisia Europeană. Mai mult, Maria Grapini susține că menținerea certificatului COVID, până în anul 2023, va influența negativ modul de funcționare al pieței interne, și așa fragmentată de conjunctura nefastă de la nivel european și mondial.
„Mă interesează trei puncte pe care le aveți în vedere și care țin, pe de o parte, de o competiție corectă în piață și, pe de altă parte, de protecția consumatorului și mă refer aici la standardizare. Ați spus că aveți o nouă strategie de standardizare, care propune modificarea regulamentului actual privind standardizarea. Veți încerca ca noua strategie să fie introdusă și în acordurile comerciale astfel încât toate produsele care intră din țări terțe să respecte standardele europene, tocmai pentru a fi o competiție corectă în piață?”, a punctat, în intervenția sa, europarlamentarul umanist, care a adăugat, în context, că standardizarea în piața internă trebuie să țină cont de pactul ecologic și de alte aspecte importante.
A doua problemă ridicată de Maria Grapini este cea legată de instrumentul de urgență al pieței unice care, deși trebuia aplicat din 16 martie, a fost amânat în urma izbucnirii conflictului din Ucraina.
„Puteți, totuși, să ne spuneți când s-ar putea aplica acest instrument de urgență pentru că este foarte important pentru consolidarea, pentru transparența, pentru buna funcționare a pieței interne?”, a mai întrebat eurodeputatul român.
Nu în ultimul rând, Maria Grapini a cerut explicații comisarului Thierry Breton în privința rezoluției votate recent, ce vizează repararea produselor. “Aveți, și în acest caz, un orizont de timp când s-ar putea introduce această rezoluție, pentru o mai bună funcționare a pieței interne, care să susțină protecția consumatorilor și funcționarea IMM-urilor?”, a conchis eurodeputatul Grapini.