Ministrul Burduja, implicare totală: Proiect de lege care interzice autorităţilor publice să achiziţioneze produse şi servicii de tip antivirus din Federaţia Rusă, lansat în dezbatere publică!

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja a anunţat că România a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care interzice autorităţilor publice să achiziţioneze produse şi servicii de tip antivirus din Federaţia Rusă. „Nevoia de a institui această interdicţie are la bază contextul războiului pornit de Federaţia Rusă asupra Ucrainei şi lipsa independenţei entităţilor ruseşti care furnizează soluţii de securitate cibernetică”, a precizat ministrul Burduja.

„În această dimineaţă, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – România a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care interzice autorităţilor publice să achiziţioneze produse şi servicii de tip antivirus din Federaţia Rusă. Mulţumesc tuturor celor care au colaborat la această versiune. Mă bucură interesul acordat acestui subiect, apreciez comentariile constructive şi sunt convins că avem multe de discutat pe această temă. Nevoia de a institui această interdicţie are la bază contextul războiului pornit de Federaţia Rusă asupra Ucrainei şi lipsa independenţei entităţilor ruseşti care furnizează soluţii de securitate cibernetică. Proiectul propus este iniţiat într-un context mai larg, în care partenerul strategic, Statele Unite ale Americii (de câţiva ani de zile) şi, mai recent, state membre UE (precum Italia sau Germania), au interzis în mod expres soluţiile software despre care există date că permit guvernului rus să penetreze sistemele şi reţelele informatice ale instituţiilor care apelează la astfel de produse şi servicii”, a punctat, pe pagina de facebook, Sebastian Burduja, miercuri pe Facebook.

În context, ministrul Burduja a sesizat că, inclusiv în perioada recentă, autorităţi publice de nivel local din România continuă să achiziţioneze astfel de soluţii ruseşti, în baza unor proceduri de achiziţie publică, fără a putea ţine cont de riscurile şi vulnerabilităţile aferente.

„Proiectul este de astăzi în consultare publică şi îşi va urma cursul: aşteptăm sugestii din partea tuturor celor interesaţi, observaţiile instituţiilor avizatoare, după care vom veni cu această iniţiativă pe masa Guvernului şi în Parlament, unde din nou proiectul va putea fi consultat şi, dacă este cazul, îmbunătăţit. O lume modernă înseamnă o lume digitală dar, în egală măsură, o lume sigură. Pe care o putem construi doar împreună”, a conchis oficialul român.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.