Ionuț Moșteanu reacționează după apariția stenogramele privind discuțiile dintre Rădoi și sindicaliștii de la metrou: USR nu se teme de vechea clasă politică!

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a afirmat, luni, referindu-se la stenogramele apărute în presă privind discuţiile lui Ion Rădoi cu sindicaliştii de la metrou, că USR nu se teme de vechea clasă politică, pentru că „astfel de Rădoi erau în fiecare minister şi în fiecare instituţie a statului” şi sunt „oameni care căpuşează de 30 de ani bugetele”.

„Ştirile şi stenogramele pe care le-am văzut în această dimineaţă, pe mai multe site-uri, pe mai multe trusturi de presă, legate de discuţiile domnului Rădoi cu sindicaliştii – domnul Rădoi de la Metrou – discuţiile domnului Rădoi cu politicieni. Avem un mesaj foarte clar de transmis vechii clase politice. Nouă, la USR, nu ne este frică de voi, ştim că de aia ne-aţi dat la o parte, pentru că astfel de Rădoi erau în fiecare minister şi în fiecare instituţie a statului, oameni care căpuşează de 30 de ani bugetele, oameni care sunt într-o înţelegere continuă cu o parte din politicienii influenţi din România. Astfel de Rădoi, ca să le zic aşa, vedem în fiecare zi şi în primăriile conduse de primarii noştri. Noi vom continua lupta, suntem singurul partid care am arătat că vrem modernizarea României şi de asta am deranjat atât de tare, de asta ne-au dat afară de la guvernare”, a susţinut Moşteanu, după şedinţa Biroului Naţional al USR.

Sindicaliştii de la Metrou, apropiaţi de liderul Ion Rădoi, au discutat în martie 2021, pe un grup de WhatsApp, despre mai multe „idei” pentru a rezolva conflictul cu fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă, la un moment dat fiind pusă în discuţie angajarea unor „rackeţi ucraineni”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.