Simona Halep, eliminată, în turul II de la Roland Garros, de chinezoaica Qinwen Zheng
Simona Halep a pierdut joi în trei seturi meciul din turul secund de la Roland Garros, jucat împotriva Qinwen Zheng. Scorul a fost 6-2, 2-6, 6-1 pentru chinezoaică.
Este prima dată când Simona Halep părăseşte în această fază openul francez, din 2015. La finalul meciului, Qinwen Zheng şi-a stăpânit cu greu emoţiile. „Am muncit din greu pentru asta şi a fost foarte frumos să fiu aici şi să obţin cea mai bună performanţă, sunt fericită astăzi. Mulţumesc publicului„, a declarat Zheng la interviul de pe teren, apoi a plecat de la microfon. „Doar încă o întrebare”, a oprit-o jurnalista Mary Patrux, cea care a realizat interviul. „Pentru publicul de aici, doar un cuvânt despre Roland Garros. Eşti prima dată aici, ce crezi despre turneu, despre atmosferă?”.