Ministrul Burduja, prima vizită oficială făcută unui INCD: E timpul să transformăm cercetarea românească în vârful de lance al modelului românesc de creștere economică!

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a precizat că prima vizită oficială făcută unui INCD în coordonarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării a fost la Brașov, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr.
„Din păcate, am ajuns destul de târziu, spre seară, și nu am reușit să vizităm laboratoarele de cercetare, dar doamna director Nina Bărăscu ne-a așteptat, împreună cu echipa de conducere, și am discutat deschis provocările și mai ales posibilele soluții”, a spus Sebastian Burduja, care a adăugat, în context, că cercetarea din România va fi revitalizată cu ajutorul reformelor pe care ni le asumăm în PNRR.
„Un lucru e clar: avem nevoie de consolidarea eforturilor și finanțărilor pe domenii cheie. Și, cel mai important: fără transfer tehnologic, activitățile de cercetare rămân doar idei pe hârtie. Suntem într-o competiție acerbă cu alte țări care au înțeles aceste lucruri mult mai devreme pe drumul capitalismului. Lupta nu e pierdută, e doar mai grea în contextul recuperării decalajelor”, a completat ministrul.
Nu în ultimul rând, Burduja le-a transmis colegilor de la INCDCSZ că le este alături pe acest parcurs și că va  susține orice idee pentru revenirea acestei instituții la prestigiul de odinioară, orice parteneriat sau proiect îndrăzneț.
„Este valabil pentru fiecare INCD hotărât să gândească și să acționeze în pas cu timpul. E timpul să transformăm cercetarea românească în vârful de lance al modelului românesc de creștere economică”, a conchis ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării la finalul vizitei.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.