Rafael Nadal s-a calificat în semifinale la Roland Garros după o partidă epică cu Novak Djokovic
Rafael Nadal, 5 ATP, s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros după ce l-a învins, în noaptea de marţi spre miercuri, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-2, 7-6 (4), pe Novak Djokovic, 1 ATP. Spaniolul caută acum cel de-al 14-a titlu la Roland Garros şi trofeul de Grand Slam cu numărul 22 din palmares.
Rivalitatea cea mai lungă din istoria tenisului şi-a disputat ediţia cu numărul 59 şi a avut de toate: schimburi interminabile de mingi, răsturnări de scor, lovituri ireale, o atmosferă de Cupa Davis. Un spectacol total, de la prima la ultima minge, care a venit prea devreme în grand slam-ul francez, în faza sferturilor de finală. Nu au lipsit însă huiduielile, vizat fiind Novak Djokovic, care a fost luat în primire de la intrarea în arenă.
Pe partea inferioară a tabloului masculin de simplu se vor juca, miercuri, partidele Andrei Rublev (Rusia) 7 ATP – Marin Cilici (Croaţia) 23 ATP şi Casper Ruud (Norvegia) 8 ATP – Holger Rune (Danemarca) 40 ATP.