Marcel Ciolacu îi dă replica lui Nicolae Ciucă: Ne vom bate în continuare pentru principiile și valorile în care credem, chiar cu riscul de a deranja anumiți lideri politici!
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îi dă replica lui Nicolae Ciucă într-un editorial publicat în exclusivitate pe Digi24.ro, după ce premierul a criticat propunerile PSD de reformă a sistemului fiscal. Marcel Ciolacu susține că actualul sistem fiscal românesc seamănă cu „indulgențele papale din Evul Mediu” și afirmă că se va „bate în continuare pentru principiile și valorile” în care crede, chiar „cu riscul de a deranja anumiți lideri politici”.
„Suntem într-un moment în care trebuie să luăm decizii fundamentale despre modernizarea unui cadru fiscal care, după cum arată toate datele, nu mai corespunde provocărilor perioadei în care trăim. Teoretic, avem o cotă unică de impozitare a veniturilor, dar realitatea ne arată de fapt un ansamblu fiscal în care operăm cu multe cote diferite”, scrie liderul social-democrat în editorialul publicat pe Digi24.ro.
El dă mai multe exemple de derogări de la regula cotei unice de impozitare și afirmă că sistemul fiscal românesc este învechit, ajungând să semene „cu indulgențele Papale din Evul Mediu”.
Marcel Ciolacu susține în continuare schimbarea sistemului fiscal, argumentând că, „în viziunea PSD, reformarea cadrului fiscal este un instrument care trebuie să contribuie la o creștere economică mai puternică, la crearea de locuri de muncă și la o mai mare egalitate a veniturilor”.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, precizează că nu va renunța la ideea de reformă fiscală, „chiar cu riscul de a deranja anumiți lideri politici”.
„PSD a propus mai multe măsuri concrete partenerilor de coaliție pentru modernizarea Codului Fiscal. O mare parte au fost acceptate și mă bucur că ne-am înțeles și pe ideea deducerilor pentru angajații aflați la limita salariului minim. Ne vom bate în continuare pentru principiile și valorile în care credem, chiar cu riscul de a deranja anumiți lideri politici”, mai arată Ciolacu în editorial.