Dinastia Campionilor: 4 membrii ai familiei sunt cei mai buni piloți din România!
George și Cristian Oancea, doi frați din Galați, fac performanță în Campionatul de Îndemânare Auto împreună cu tatăl lor în vârstă de 69 de ani și băiatul lui George, care are 10 ani. Toți au câștigat campionatul național la clasele lor!
George și Cristian s-au îndrăgostit de mașini datorită tatălui lor, care în anii 80 era pilot. La fiecare etapă la care participă, Oancea senior este veteranul competiției.
„După ani de pauză, băieții mei mi-au zis <<hai tata la concurs>>. M-am uitat în buletin și le-am spus că sunt prea bătrân să o iau de la început. Și au insistat atât încât am zis că e prea devreme să mă dau bătut” – Georgel Ghiorghe Oancea, campion național în Campionatul de Îndemânare Auto, la Clasa D1.
George și-a deschis școală de pilotaj
George, fiul cel mare nu este doar pilot. De curând și-a deschis și o școală unde îi învață pe cei mici primele taine ale pilotajului.
„Sunt mândru că pot fi și pilot și am și câțiva copii pe care îi instruiesc” – George Oancea, campion național în Campionatul de Îndemânare la Clasele Sprint, Open și D1.
La doar 10 ani, Ștefan, băiatul lui George, este campion național la clasa lui, tot în Campionatul de Îndemânare Auto!
„De 2 ani conduc, datorită bunicului meu. Dacă toți din familia mea sunt piloți, am vrut să fiu și eu. Prima dată când am urcat la volan abia ajungeam la pedale, îmi puneam o pernă să pot să le ating” – Ștefan Oancea, campion național în Campionatul de Îndemânare Auto la Clasa Juniori 1.
Frații Oancea recunosc că înaintea fiecărei etape din campionat au mari emoții pentru toată familia.
„Emoțiile încep cu o zi înainte de cursă și se termină abia după ce plecăm acasă” -Cristian Oancea, campion național în Campionatul de Îndemânare Auto la Clasa D2.
Bunicul Oancea a revenit de 4 ani în circuit
Georgel Oancea spune că el este cel datorită căruia toți din familia lui au devenit piloți.
„I-am atras pe toți după mine, iar cel mic e fascinat. Când l-am dus în poligon pentru prima dată nu mai voia să plece. Apoi i-am luat un Kart, dar nu a vrut să se uite la el. Nu conta că era seară sau zi, el venea mai mine să îl duc în poligon la condus” – Georgel Ghiorghe Oancea, campion național în Campionatul de Îndemânare Auto la Clasa D1.
Oancea senior a revenit în circuitul competițional în urmă cu 4 ani.
„Am concurat în Campionatul Național de Super Slalom, iar acum sunt împreună cu băieții și nepotul în cel de Îndemânare Auto. A fost o mândrie și o fericire pentru mine când anul trecut, toți 4 am ieșit campioni” – Georgel Ghiorghe Oancea, campion național în Campionatul de Îndemânare Auto.
Din 2022, George face Viteză în Coastă 2
George și Cristi au început să se dea în Campionatul de Super Slalom în 2020, după ce cu un an înainte au mers la Auto Slalom. După un an de Super Slalom, din 2021 participă în Campionatul Național de Îndemânare Auto. „Aici ne consumăm toată adrenalina. Este un hobby costisitor, dar frumos și când e vorba de hobby, nu ne mai gândim la costuri” -Cristian Oancea, campion național în Campionatul de Îndemânare Auto, la Clasa D2.
De anul acesta, George merge și la etapele de Viteză în Coastă 2.
„Sper să am aceleași rezultate ca și la Îndemânare Auto” – George Oancea, campion național în Campionatul de Îndemânare la Clasele Sprint, Open și D1.
Când își vede băiatul la volan în competiții, lui George îi crește inima de bucurie.
„Eu la 10 ani abia mergeam pe bicicletă, el are mașina lui, concurează deja de un an și e o mândrie pentru mine” – George Oancea, campion național în Campionatul de Îndemânare la Clasele Sprint, Open și D1.