Noile simptome ale Covid-19. Durerile în gât și cele de cap, principalele caracteristici!
Odată cu apariţia noilor tulpini ale coronavirusului, s-au modificat şi simptomele bolii. Acum, cel mai comun semn că eşti infectat este durerea în gât, nu febra, aşa cum era la începutul pandemiei.
Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, durerea în gât este primul simptom care apare în cazul persoanelor infectate.
La începutul pandemiei febra şi pierderea mirosului sau a gustului erau primele semne că eşti infectat, odată cu apariţia noilor tulpini ale virusului s-au schimbat şi simptomele, potrivit BBC.
Iată principalele simptome ale infectării cu COVID-19, conform aplicaţiei Zoe:
durere în gât (58%);
durere de cap (49%);
nas înfundat, secreții nazale sau tuse fără expectorație (40%);
tuse expectorantă (37%);
voce răgușită (35%);
strănut (32%);
oboseală (27%);
dureri musculare (25%);
amețeli ușoare (18%);
ganglionii gâtului inflamați (15%);
durere oculară (14%);
alterarea gustului, dureri în piept, febră (13%);
frisoane (12%);
dificultăți de respirație, dureri de urechi (11%);
pierderea mirosului (10%).
Reamintim că Ministerul Sănătăţii a anunţat luni, 18 iulie 2022, peste 3000 de cazuri noi de coronavirus.