Nicolae Dică, noul antrenor al FCSB!

Nicolae Dică (42 de ani) a ajuns, marți dimineață, la baza din Berceni pentru a sta de vorbă cu jucătorii, după care va fi prezentat, cel mai probabil, în cadrul unei conferințe de presă, ca noul antrenor al celor de la FCSB.

Fostul „decar” al roş-albaştrilor va ajunge la „Palat” pentru a semna contractul. Nicolae Dică va fi pe banca tehnică la meciul de joi cu Saburtalo, din Conference League. El îl înlocuieşte oe Anton Petrea, care a demisionat, luni, după înfrângerea din Giuleşti cu Rapid, scor 0-2.

„M-a întrebat de ce n-am venit data trecută, în vară. I-am spus că, atunci când am venit la națională, i-am promis lui Mirel că voi fi alături de el. Da, mă așteptam să fiu căutat. De fiecare dată când e vorba de un nou antrenor, sunt căutat pentru că am făcut ceva acolo, pentru cum muncesc, ce fac eu zi de zi la echipă”, a spus Nicolae Dică la Orange Sport.

„Dică este antrenorul. Nu a fost greu de convins. A zis că vrea bani doar la performanță. Am întrebat „Cum să luați bani când pierdeți?”. A zis că vrea bani la performanță și vrea mai multă libertate. „Lasă-mă câteva meciuri pentru a-mi impune filozofia!”. Am spus „Bine, te las pe tine, dar vreau să promovezi tinerii”. El va face schimbările. Va avea libertate în tur. Să vedem dacă va fi pe primul loc sau la maximum 3 puncte de CFR Cluj sau Craiova. Nu-i pot pune obiectiv calificarea. Vorbim de viitor. I-am zis că poate să joace cum vrea cu Tavi Popescu. A spus că vrea să schimbe sistemul, să-i dea libertate lui Tavi Popescu, în spatele vârfului. Nu i-am impus sistemul, am cerut doar jucători. Nici măcar echipa de start nu o impun”, a spus Gigi Becali la conferința de presă în care l-a prezentat pe Nicolae Dică.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.