Liderii USR cer retragerea noilor legi ale Educației: Nu putem accepta ca ministrul să devină vătaful învăţământului românesc!
USR solicită retragerea noilor legi ale Educaţiei prezentate de ministrul Sorin Cîmpeanu, apreciind că proiectele sunt „anti-liberale” şi „amplifică politizarea” educaţiei şi controlul politic central asupra acesteia.
„USR nu poate accepta ca ministrul să devină vătaful învăţământului românesc şi solicită retragerea proiectelor. În caz contrar, USR se va opune tuturor reglementărilor identificate ca fiind nocive pentru sistemul de educaţie din România”, se arată într-un comunicat transmis Agerpres..
Conform aceleiaşi surse, în proiectele de legi „nu se regăseşte nicio viziune”, fiind caracterizate de „închistare şi restauraţie” şi reprezentând o „reformă brejnevistă”.
Departamentul de Politici Publice al USR în colaborare cu parlamentarii din grupul USR pentru Educaţie au elaborat un document în care evidenţiază „problemele majore” identificate în proiectele amintite.
USR consideră că noile legi ale educaţiei reprezintă „o tentativă de mituire electorală a cadrelor didactice”, cu promisiunea unor creşteri salariale semnificative.
„Or, creşterile salariale puteau fi acordate şi până acum, în baza legii în vigoare, dacă ministrul Sorin Cîmpeanu, aflat la al treilea mandat, ar fi vrut cu adevărat. În plus, creşterile salariale se acordă prin bugetul de stat, nu prin legile educaţiei, iar proiectele Cîmpeanu nu prevăd nicio grilă salarială pentru cadrele didactice. Legea învăţământului preuniversitar prevede clar o singură modificare salarială pentru profesorii stagiari, cu două prevederi contradictorii: la un articol salariul stagiarului este egal cu salariul mediu pe economie, la un altul, stagiarul va primi salariul prevăzut de legea salarizării pentru profesorul debutant”, menţionează sursa citată.
USR adaugă că proiectele nu indică resursele financiare pentru creşterile salariale anunţate de ministrul Cîmpeanu, „care promite salarii medii în educaţie de 9.300 lei, respectiv o creştere cu 43%”.
O problemă semnalată în analiza USR se referă la faptul că noile legi „amplifica politizarea educaţiei şi controlul politic central” asupra acesteia.
„Cele mai multe aspecte ce ţin de funcţionarea sistemului vor fi reglementate prin ordine de ministru (în jur de 240!), fiind evitat astfel controlul parlamentar şi de constituţionalitate. Funcţionarea întregului sistem de educaţie va depinde doar de pixul ministrului, iar arhitectura instituţională este redesenată în jurul ministrului. Se desfiinţează şi reînfiinţează cu alt nume instituţii care aveau un minim grad de autonomie”, se arată în studiu.
Un alt aspect semnalat se referă la faptul că legea învăţământului preuniversitar „premiază excelenţa individuală, obţinută în principal prin efortul copiilor şi al părinţilor, ceea ce este meritoriu, dar este dezinteresată” de incluziune şi performanţă la nivelul întregului sistem. Astfel, cuvântul „excelenţă” se regăseşte în textul noii legi de 53 de ori, iar cuvântul „echitate” de 2 ori.
„Managementul şcolilor nu are acum puteri reale, depinde prea mult de birocraţia de mai sus sau de primării. Prin noua lege, asta nu se schimbă deloc, dar mai apare încă un director. În acest moment, directorul şcolii (ca şi CA-ul) nu decide în problemele reale de management – nu are bugetul, nu are competenţe pe resursele umane. O reformă reală ar trebui să redefinească funcţiile de management la nivelul şcolii. Ce face pachetul de legi? Lasă funcţia de director aşa cum este şi mai adaugă încă una – directorul administrativ”, spun cei de la USR.
USR apreciază că este nevoie de o reformă curriculară care să pună în centru cultura generală, gândirea critică, practică, creativitatea şi interdisciplinaritatea şi mai puţin transmiterea de informaţii. Formaţiunea susţine şi introducerea unui nou concept de Bacalaureat, „dar unul pentru asigurarea unei rute complete între educaţia preuniversitară şi cea superioară”, pentru toate tipurile de învăţământ.
Potrivit USR, principala probă de Bac trebuie să fie cea care verifică competenţele de alfabetizare funcţională: literaţia, alfabetizarea matematică şi ştiinţifică, iar cel puţin una dintre probele obligatorii să fie dintre disciplinele de specialitate.
Alte propuneri se referă la: finanţarea adecvată a cercetării şi menţinerea evaluărilor standardizate.
„Deşi trendul internaţional este împotriva evaluării standardizate, care nu surprinde particularităţile, înclinaţiile, talentele şi interesele fiecărui elev în parte, România încă are nevoie, pentru o perioadă de tranziţie, de evaluare standardizată, care dă o şansă tuturor copiilor şi colectează date pe baza cărora să se poată construi politici publice serioase”, mai precizează USR.
Uniunea solicită păstrarea CNADTCU ca organism central independent de decizia politică a ministrului Educaţiei, precum şi introducerea interdicţiei de ocupare a funcţiilor de conducere în învăţământ pentru cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.
Alte propuneri vizează: aplicarea principiilor guvernanţei corporative în sistemul de educaţie şi depolitizarea funcţiilor de conducere; desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transferul de atribuţii la nivelul şcolii; majorarea obligatorie, nu opţională, a costului standard per elev cu 25% pentru şcolile defavorizate.