Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune totul despre administrarea pastilelor cu iod

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, i-a îndemnat recent pe românii de până la 40 de ani „să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția pentru pastilele de iodură de potasiu”.

Persoanele cu vârsta de până la 40 de ani pot primi pastile cu iod. Medicamentele putea fi utilizate doar în cazul apariției unor accidente nucleare și a unui nivel mare de radiații.

Pentru a obţine pastile cu iod, românii eligibili în programul MS trebuie să se prezinte la medicul de familie care va emite o reţetă, în baza căreia vor putea ridica pastilele cu iod de la una dintre cele aproximativ 2.500 de farmacii din toată țara în care se găsesc, potrivit avocatnet.ro.

La finalul lunii iunie, Ministerul Sănătăţii a emis un Ordin prin care s-a stabilit ca o parte din populația țării noastre să primească gratuit pastile de iodură de potasiu, ce vor putea fi utilizate în cazul apariției unor accidente nucleare și a unui nivel mare de radiații, pentru a preveni absorbţia de iod radioactiv în organism, dar doar la indicațiile autorităților.

Medicul de familie, începând cu prima consultație acordată, inclusiv pentru consultațiile programate, eliberează, ca măsură strict preventivă, prescripția medicală pentru ridicarea din farmacia comunitară a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate pentru pacient, dacă acesta este eligibil”, se precizează în Ordinul nr. 1.648 din 21 iunie 2022.

Doze recomandate și mod de administrare, numai după anunţul autorităţilor

Comprimatul cu iodură de potasiu 65 mg se administrează pe cale orală și poate fi mestecat sau înghițit. Pentru administrare la copii cu vârsta sub 6 ani, doza poate fi zdrobită și amestecată cu lapte, suc de fructe, miere sau iaurt.

În cazul administrării la sugari (cu vârsta sub 1 an), doza poate fi dizolvată în lapte, apă, suc de fructe sau zdrobită și amestecată cu lapte sau suc de fructe.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.