Ludovic Orban îi critică dur pe guvernanți: „Ăștia au luat-o razna complet. Cum să reduci prețul la energie electrică și la gazul natural dacă tu supraimpozitezi toate companiile, de pe întreg lanțul?”
Liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, taxează dur iresponsabilitatea și incompetența actualilor guvernanți în scandalul „exploziei” prețurilor la energiei și la gaze.
„Ăștia au luat-o razna complet. Sfidează orice logică economică elementară. Cred că i-a bătut soarele în cap cât au fost în concediu. Cum să reduci prețul la energie electrică și la gazul natural dacă tu supraimpozitezi toate companiile, de pe întreg lanțul”, a precizat fostul premier care a adăugat, în context, faptul că, astăzi,
guvernul datorează companiilor de furnizare sumele pentru compensarea prețului plafonat pe aproape 5 luni de zile, deși bani în buget să le plătească nu și-au prevăzut.
„Nicio bancă nu mai creditează societățile de furnizare. Acestea nu mai plătesc decât parțial energia și gazul achiziționat de la producători, tariful de transport către Transelectrica, tariful de distribuție către companiile de distribuție, contravaloarea bonusului de cogenerare și a certificatelor verzi. S-a creat un blocaj financiar pe tot lanțul pentru care guvernul vine și spune că soluția este supraimpozitarea. Companiile nu numai că nu mai au profit decât teoretic, dar nu mai pot să își plătească nici impozitele actuale. Rămân fără bani de investiții, de mentenanță. Cum să plătească impozite mai mari?
Cum să scadă prețul la energie atunci când guvernul mărește impozitele pentru toate companiile din energie? Orice creștere de impozit duce la creșterea prețului pentru produsul sau serviciul oferit. În plus, bugetul s-a umflat cu peste 30 de miliarde de lei din cauza creșterii explozive a prețurilor. Cum să justifice că au nevoie de bani în plus atât timp cât ei au acești bani și nu îi folosesc conform legii pentru compensarea prețurilor plafonate, adică pentru a menține prețuri acceptabile la energie și gaz pentru consumatorii casnici și pentru IMM-uri?
România, care este pe locul 3 în Uniunea Europeană din punct de vedere al independenței energetice, a fost adusă în situația de a resimți criza energetică mai tare decât țări lipsite aproape complet de resurse energetice. Din cauza unor incapabili care nu înțeleg nimic din economie, care vin cu tot felul de năzbâtii și se ceartă toată ziua, aruncând pisica de la unul la altul”, a punctat, pe pagina de Facebook, Ludovic Orban.