Handbalistele Rapidului, show la fotbal înainte de debutul în Liga Campionilor!

Jucătoarele lui Carlos Viver „încing miuțe” la fiecare antrenament, iar meciurile nu sunt niciodată „amicale”.

Campioana Rapid debutează sămbătă în cea mai tare competiție intercluburi de pe continent, la Zagreb, contra celor de la Lokomotiva. Elevele lui Carlos Viver trag tare la ședințele de pregătire, dar nu se antrenează doar la handbal!

Rapidistele sunt bune și la fotbal, iar meciurile „de încălzire” nu sunt niciodată monotone. Miuțele se încheie cu hora bucuriei și fotografii ale câștigătoarei, cel care le face fiind chiar tehnicianul spaniol.

Chiar dacă se și destind la antrenamente,  jucătoarele campioanei României abia așteaptă meciul din Croația.

„Mă bucur să joc din nou în Liga Campionilor. Suntem pregătite, am încă emoții când aud imnul Ligii Campionilor, pentru că este o competiție supremă, unde oricine își dorește să joace. Va fi un sezon dificil, dar abia așteptăm primul meci” – Denisa Șandru, portar Rapid București.

Echipa este pregătită, cu mare entuziasm, ne dorim foarte mult să trăim asta, să trăim această experiență de a juca în Liga Campionilor. Este premiul pentru munca tuturor de anul trecut. este premiul pentru un sezon foarte lung, care a culminat cu un succes incredibil, reușind să câștigăm titlul și toți suntem foarte conștienți, dornici să trăim asta și să o facem bine. De asemenea, suntem conștienți de dificultatea competiției, de ce înseamnă să joci în Liga Campionilor, de nivelul pe care îl au adversarele noastre, de nivelul foarte înalt al grupei în care ne aflăm, cu trei finaliste din FINAL 4-ul precedent în aceeași grupă, dar suntem entuziasmați să trăim toată această experiență.  Și pentru mine, ca antrenor, este o situație specială. Atunci când lucrezi la un club, fie că este masculin sau feminin, obiectivul suprem este să joci Liga Campionilor și sunt foarte puține echipe care pot juca în această competiție” –  Carlos Viver, antrenor handbal Rapid București.

Vor să vină cu toate punctele de la Zagreb

Rapidul a avut un început de sezon sinuos în competițiile interne, iar tehnicianul echipei din Giulești spune că partidele din Liga Campionilor vor ajuta echipa sa să capete ritm de joc.

„Ceea ce trebuie să facem este să ne analizăm foarte bine adversarele, fiindcă prima partidă este extrem de importantă, cu atât mai mult cu cât un debut cu dreptul este de mare ajutor. Sper să reușim să câștigăm în Croația și cred că vom intra foarte bine în competiție dacă învingem în primul meci. Liga Campionilor ne va ajuta să intrăm repede într-un ritm alert de competiție, echipa are nevoie de acest ritm, fiind o echipă cu mai bine de 50% din jucătoare noi, venite în vară la Rapid. Această formație își va îmbunătăți performanța pe măsură ce jocurile trec, iar partidele ne vor ajuta să facem o echipă mai bună” – Carlos Viver, antrenor handbal Rapid București.

La acest nivel nu mai există echipe mici sau slabe,  cu siguranță vom avea un meci dificil, jucăm în deplasare, este un debut pentru echipa noastre și sper din suflet să fim sută la sută pregătite. Suntem toate conștiente că evoluăm în competiția supremă a handbalului, așa că vom da totul pe teren. Știm că echipa noastră s-a schimbat față de sezonul trecut, dar lucrăm la omogenizare și, cu puțină răbdare, vom ajunge rapid la nivelul dorit. Este clar că avem nevoie de o victorie în Croația, un succes la debut ne-ar ajuta foarte mult pentru moral și pentru ceea ce va urma” – Denisa Șandru, portar Rapid București.

Tehnicianul campioanei din Giulești este conștient de faptul că toată lumea are așteptări enorme de la echipa sa, dar spune că nu resimte presiune în plus.

Cred că lumea sportului și cea a handbalului, cu atât mai mult în România, este foarte exigentă. Mereu există această situație în care, după un meci slab, ești în iad, iar după un meci bun, ești în rai. Toată competiția, tot sportul este așa (gesticulează). Mereu trebuie să fim în partea de sus, așa că nu mai am nicio presiune. Prefer să joc în Liga Campionilor și toate echipele din campionatul intern să se ambiționeze când joacă împotriva noastră, pentru că ne respectă, pentru că suntem echipa care a câștigat titlul, pentru că jucăm Champions League, așa că acceptăm presiunea, asta mi se pare perfect” – Carlos Viver, antrenor handbal Rapid București.

Rapid se află în Grupa B a Ligii Campionilor, alături de echipele Gyor, Esbjerg, Metz, Buducnost, Storhamar, Kastamonu și Lokomotiva Zagreb.

Programul meciurilor din EHF Champions League pentru Rapid:

10 septembrie 2022: Lokomotiva Zagreb – Rapid (ora 19:00)

18 septembrie 2022: Rapid – Metz (15:00)

25 septembrie 2022: Kastamonu – Rapid (15:00)

9 octombrie 2022:  Rapid – Esbjerg

15 octombrie 2022: Buducnost – Rapid (19:00)

23 octombrie 2022: Rapid – Storhamar (15:00)

3-4 decembrie 2022: Gyor – Rapid

10-11 decembrie 2022: Rapid – Gyor

17-18 decembrie 2022: Storhamar – Rapid

7-8 ianuarie 2023: Rapid – Buducnost

14-15 ianuarie 2023: Esbjerg – Rapid

21-22 ianuarie 2023: Rapid – Kastamonu

4-5 februarie 2023: Metz – Rapid

11-12 februarie 2023: Rapid – Lokomotiva Zagreb.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.