Propunere șoc: Redistribuire a bugetului alocat voucherelor de vacanţă. Angajații de la stat cu salarii mari nu vor mai beneficia de acestea!

O redistribuire a bugetului alocat voucherelor de vacanţă mi se pare o soluţie bună, o variantă ce ar putea fi luată în calcul fiind ca angajaţii la stat care câştigă 3.000 – 4.000 de euro să nu beneficieze de acestea, susţine antreprenorul Dragoş Anastasiu, purtătorul de cuvânt al Alianţei pentru Turism.

„În ceea ce priveşte voucherele de vacanţă, ele au existat şi există în momentul de faţă şi sunt previzionate a rămâne încă patru ani, şi sunt sume destul de importante în ceea ce priveşte turismul din România, aproape 300 milioane de euro. Sunt bani mulţi şi sigur că noi putem să cerem şi mai mult, dar eu cred că trebuie să fim şi realişti. Ce poate că ar trebui să gândim apropo de voucherele de vacanţă este un alt mod de a fi folosite.

Mie personal, e o părere strict personală, nu am fost mandatat de nimeni să spun lucrul ăsta, mi se pare că oameni care câştigă la stat, de exemplu, 3.000 de euro 4.000 de euro şi aşa mai departe nu au nevoie de vouchere de vacanţă. Eu n-am nevoie de vouchere de vacanţă, ca să fiu clar”, a declarat, pentru Agerpres, Dragoş Anastasiu.

Potrivit lui Dragoş Anastasiu, este irealist să se ceară acum o majorare a bugetului alocat voucherelor de vacanţă.

„Ce vreau să vă spun este aşa: discuţii avem multe cu toate autorităţile, inclusiv pe programul HORECA 2, ceea ce înseamnă compensaţii pentru restricţiile din 2021. Am avut multe discuţii pe tema voucherelor de vacanţă, avem discuţii pe tema OMD-urilor (Organizaţiile de Management a Destinaţiei n.r.), cum facem ca România să fie mai atractivă. Foarte multe discuţii, (…) avem pe toate temele, mai ales ca Alianţă pentru Turism. Însă, cred că este irealist să cerem acum creşterea bugetului. Cred că este irealist şi nu am cerut. N-am cerut creşterea bugetului, dar o redistribuire a lui mi se pare o soluţie bună la momentul de faţă. În ce măsură se va putea realiza ea, vom vedea. Am un grad relativ înalt de scepticism şi nici nu ştiu dacă toată lumea susţine. Eu v-am spus o părere personală, deci nu e părerea Alianţei pentru Turism, dar eu mi-aş dori ca voucherele de vacanţă să contribuie mai mult în extrasezon, pentru că eu cred că trebuie să lărgim sezonul. Este cheia pentru turismul românesc. Şi, atunci, dacă sunt bani unde să-i folosim în extrasezon, pentru cine să-i folosim? Pentru cei care nu-şi permit. Asta e o logică greu de contestat, cred. În ce măsură ea poate fi implementată din punct de vedere legal, din punct de vedere politic, ăsta este un lucru pe care nu îl ştiu şi nici nu vreau să-l abordez”, a adăugat Dragoş Anastasiu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.