Violeta Alexandru (Forța Dreptei) acuză: Asta nu e guvernare pentru cetățeni. Firimiturile de tipul voucherelor sociale nu sunt soluția pentru refacerea puterii de cumpărare a pensionarilor!
Deputatul Forța Dreptei, Violeta Alexandru, pune tunurile pe liderii Coaliției, denunțând, într-o analiză argumentată, incapacitatea de a gestiona nici măcar “marele” lor program de sprijin social.
„Nici măcar “marele” lor program de sprijin social nu este bine gestionat.
Asta nu e guvernare pentru cetățeni. Iar firimiturile de tipul voucherelor sociale acordate pe perioada anterioară alegerilor nu sunt soluția pentru refacerea puterii de cumpărare a pensionarilor, în aceste vremuri dificile. Sper că aceste vouchere nu înlocuiesc măsura corectă a creșterii punctului de pensie cu rata inflației/creșterea câștigului salarial mediu brut, pe care Guvernul trebuie să o aplice în fiecare an, începând cu 2023.
La început am crezut că sunt doar câteva persoane care au mici probleme în a se lămuri dacă sunt sau nu eligibile pentru aceste vouchere sociale – “marele” program de sprijin al Guvernului PSD-PNL cu care s-au tot lăudat. Am ajuns la zeci de mesaje pe zi, prin telefon, e-mail, facebook de la oameni nemulțumiți, derutați, lipsiți de cel mai simplu sprijin. Din punctul de vedere al celor care m-au sunat, s-ar încadra în criteriile de alocare. Ar întreba pentru a se lămuri dar nu răspunde nimeni la niciun telefon.
Am sunat și eu săptămâna trecută de mai multe ori. Astăzi din nou. Aceeași situație – nu răspunde nimeni. Iată dovada. La Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (Ministerul Fondurilor Europene, cum este mai cunoscut), chipurile, s-a deschis un număr scurt de telefon pentru a veni în sprijinul oamenilor. O glumă nesărată.
Asta o fi strategia: să te facă să renunți, să nu te lămurească ci să te zăpăcească trimițându-te de la o instituție la alta, să te pună pe drumuri ca să te descurci singur și, până te lămurești, să treacă perioada de acordare.
Cred că minim 10% dintre potențialii beneficiari nu au primit voucherul pentru că nu au reușit să se informeze. Minim 5% nu au primit pentru că s-au pensionat după aprilie (cu pensie sub 1500 lei) iar Ministerul Muncii nu a mai actualizat baza de date în cadrul căreia a făcut estimarea inițială.
Prima condiție pentru a spune că faci treabă pentru oameni este să îi asculți, să vorbești cu ei, nu să le pui obstacole până renunță, nu să stai la cutie pentru că te obosesc întrebările lor. Cel mai bine am înțeles lucrurile când, indiferent de funcție și indiferent de ceea ce îmi spuneau angajații la stat, am vrut să văd eu exact prin ceea ce trec oamenii atunci când caută informații sau îndrumări de la instituțiile publice.
Voi încerca să îi ajut tot eu, cu câteva informații utile. Revin”, a precizat, pe pagina de Facebook, Violeta Alexandru.