Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a demisionat din funcție

Vasile Dîncu a decis să renunţe la portofoliul de ministru după scandalul în care a fost implicat. În cursul acestei dimineţi, Dîncu şi-a înaintat demisia.

Vasile Dîncu a demisionat „pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române”.

Anunţul demisiei a fost făcut pe Facebook.

„În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale.

Redau, mai jos, textul integral:

Domnului Prim Ministru al Guvernului României Nicolae – Ionel Ciucă

DEMISIE

Subsemnatul Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.

Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.

Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.

Vasile DÎNCU

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.