Rareș Bogdan le dă replica liderilor PSD: PNL nu va ceda niciun portofoliu. Dacă cei de la PSD nu sunt în stare să propună o soluţie la Apărare, să ne spună, PNL are soluţii!

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, exclude din start scenariul social-democraților de a renunța la Ministerul Apărării după demisia lui Vasile Dîncu pentru a-l înlocui cu un alt minister de la PNL.

Rareș Bogdan spune că, dacă cei de la PSD nu găsesc o variantă pentru funcția de ministru al Apărării, ar trebui să comunice acest lucru liberalilor pentru că ei au soluții în orice moment.

„Eu sper ca PSD să reuşească să înţeleagă, dacă nu o să le explicăm, că România are cea mai lungă graniţă cu o ţară aflată în conflict armat, care suferă din cauza unei agresiuni a unei ţări vecine, Rusia. Nu pot în astfel de situaţii să tratez portofoliul Apărării ca pe oricare altul şi să îl consider la şi altele”, a spus Rareş Bogdan, despre scenariul unui schimb de ministere între PSD şi PNL, lansat de social-democraţi în urma demisie lui Vasile Dîncu.

Rareș Bogdan a mai punctat importanța găsirii unei soluții cât mai rapide pentru Ministerul Apărării. „Este vital în această perioadă, atât pentru România cât şi pentru NATO şi UE, pentru că România este ţară de graniţă a UE şi este pilon esenţial al NATO în această parte a Europei şi a lumii şi nu poate cineva să trateze cineva acest minister cu tergiversări, amânări şi tranzacţionări”, a explicat el.

„Apărarea României şi armata română nu pot fi subiecte de tranzacţionare, sper ca toţi cei care trebuie să vină cu o soluţie rapidă să înţeleagă însemnătatea acestui post de ministru, având în vedere că România în fiecare zi este în legătură directă cu Comandamentul central al NATO, şi de asemenea, este în fiecare zi parte esenţială în strategia de apărare a civilizaţiei europene şi de consolidare a democraţiilor”, a mai arătat Rareş Bogdan.

„Dacă cei de la PSD nu sunt în stare să propună o soluţie şi nu au, să ne spună, nu e nicio problemă, să nu se ascundă după degete şi cu informaţii pe surse, pentru că PNL, în orice moment şi pentru orice portofoliul are soluţii, înţelegând perfect contextul de securitate actual”, a declarat Rareș Bogdan.

Potrivit europarlamentarului liberal, PNL nu e dispus să renunțe la vreun portofoliu din cele pe care le are.

„Noi nu suntem dispuşi şi nu vom ceda absolut niciun portofoliu existent, dar, în orice moment, în cazul în care partenerii de la PSD şi UDMR nu au soluţii, avem oameni foarte bine pregătiţi pentru a ocupa poziţii cheie în statul român. Nu ne jucăm cu România, cu apărarea României şi cu parteneriatul transatlantic şi nu tratăm lucrurile de sus şi nici la mişto şi nici cu lipsă de profunzime şi conştientizare a momentului”, a mai spus Rareș Bogdan.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.