Elon Musk, decizie radicală după preluarea Twitter

Elon Musk a dizolvat consiliul de administraţie al Twitter joi, după ce a preluat controlul asupra companiei, iar miliardarul a devenit „unicul director”, potrivit unui document depus luni la autorităţile de reglementare.

Dosarul companiei precizează că toţi membrii anteriori ai consiliului de administraţie al Twitter, inclusiv directorul executiv recent demis Parag Agrawal şi preşedintele Bret Taylor, nu mai sunt directori ”în conformitate cu termenii acordului de fuziune”. Musk, conform dosarului, a devenit ”unicul director al Twitter”.

Decizia, deşi nu este surprinzătoare, evidenţiază modul în care cel mai bogat om din lume şi-a consolidat rapid controlul asupra uneia dintre cele mai influente platforme de socializare, având puţine verificări, sau chiar deloc, în ceea ce priveşte puterea sa asupra companiei, comentează CNN.

Aproape imediat după ce Musk şi-a încheiat contractul de 44 de miliarde de dolari pentru achiziţionarea Twitter, joi, miliardarul a concediat cel puţin patru dintre directorii săi de top, inclusiv Agrawal.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.