Alarmant: Creştere îngrijorătoare a numărului persoanelor seropozitive diagnosticate la Centrul Regional HIV-SIDA!

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi, dr. Florin Roşu, se declară îngrijorat de creşterea numărului persoanelor seropozitive diagnosticate la Centrul Regional HIV-SIDA.

„Am constatat că s-a dublat numărul pacienţilor nou diagnosticaţi în centrul nostru cu patologia HIV-SIDA. În plus, dacă în urmă cu doi ani puteam vorbi de o vârstă minimă de infectare de 21 de ani, astăzi avem înregistraţi pacienţi care abia au trecut de 18 ani. Însă cea mai mare parte dintre aceşti pacienţi au vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani. Ceea ce e îngrijorător. Ei au ajuns la spital din cauza altor afecţiuni care prin specificul lor impuneau testare HIV-SIDA”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase, dr. Florin Roşu.

În ciuda statisticilor îngrijorătoare, susţine acesta, cifrele determină medicii şi psihologii să elaboreze noi strategii de abordare şi ajutor pentru noii lor pacienţi seropozitivi.

„Din punct de vedere al tratamentului, centrul nostru dispune de cele mai noi molecule. De asemenea, profesioniştii noştri au o experienţă de peste 20 ani şi sunt la curent cu noutăţile din această ramură medicală. Partea psihologică reprezintă, deopotrivă, o provocare continuă şi o nevoie permanentă de schimbare. Vorbim de o schimbare adaptată nevoilor pacientului, vârstei, contextului social şi emoţional al acestuia. Psihologii noştri, dar şi personalul medical ştiu că aceşti pacienţi caută în ei să găsească nu doar medicul curant sau psihologul autorizat, ci un părinte, un prieten, un om care îi ascultă şi îi ajută fără să îi judece”, a declarat dr. Florin Roşu.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi a declarat totodată că personalul medical şi psihologii au nevoie de sprijin din partea societăţii şi a autorităţilor pentru a gestiona cât mai bine cazurile acestor pacienţi.

„Suntem încă o societate în care sexualitatea este un subiect tabu, însă repercusiunile lipsei de informare sau a informării superficiale, greşit gândite, se traduc în acest număr al creşterii cazurilor de infectare HIV în rândul tinerilor, la vârsta la care ar trebuie să se bucure de viaţă, nu să lupte pentru ea”, a afirmat dr. Florin Roşu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.