„Călăul” dinamoviștilor are grijă de 33 de câini!
Ariel Lopez, fundașul lui FC Buzău, omul care a marcat în poarta lui Dinamo la meciul din campionat, este voluntar la un adăpost de câini. Sâmbătă el va da din nou piept cu „alb-roșii”.
Ariel Lopez, fundașul lui FC Buzău, este un jucător atipic! Uruguayanul în vârstă de 27 de ani nu conduce, e vegetarian și are grijă de 33 de câini dintr-un adăpost din Buzău.
Chiar înaintea partidei din campionat cu Dinamo, Ariel a găsit pe stradă un patruped lovit grav de o mașină.
„ Nu mișca picioarele din spate, am dus-o la veterinar care ne-a spus că nu crede că va trăi mai mult de două zile… Am găsit-o joi, iar sâmbătă, în meciul cu Dinamo, am înscris. Ari mi-a purtat noroc” – Ariel Lopez, jucător FC Buzău.
Colegii de la echipă au sărit în ajutorul lui Ariel, când acesta a avut nevoie de bani pentru cățelusă.
„Am făcut o cutie pe care am pus-o în vestiar și i-am întrebat pe băieți dacă pot să mă ajute. Și absolut toți au făcut-o! Am cumpărat un cărucior pentru Ari ca să poată să se miște puțin” – Ariel Lopez, jucător FC Buzău.
În Spania are 11 câini și pisici
Doamnele de la adăpost, Daniela Niță și Carmen Oprea, i-au pus numele cățelușei Ariela, după numele celui care i-a salvat viața.
„Material, nu e ușor să ai grijă de 33 de suflete, dar am o credință fantastică. Cum am avut credință că Ariela, clar o să meargă. Întâlnirea dintre noi și Ariel a fost o sincronicitate de oamenii potriviți la locul potrivit” – Dana Niță, cea care se ocupă de adăpostului de câini.
Fotbalistul e înnebunit după animale, iar din dragoste pentru ele, de 2 ani nu pune gura pe carne!
În Spania, acolo unde locuiește, are casă plină de câini și de pisici.
„În total avem 11 animale, la părinții mei am 4 pisici și un câine, iar la prietena mea acasă, 4 pisici și 2 câini” – Ariel Lopez, jucător FC Buzău.
Cu Mihalcea pe bancă, Buzăul e pe 5 în campionat
După o lună și două săptămâni de când a venit la echipă, Adi Mihalcea a reușit să urce cu FC Buzău de pe locul 8 al campionatului, pe locul 5, la 7 puncte de liderul Steaua.
În ultima etapă înaintea celor două săptămâni de pauză prilejuite de meciurile echipei naționale, băieții lui Mihalcea au învins în deplasare cu 3-2 pe Unirea Dej. La 26 noiembrie, ei se vor duela cu cei de la Concordia Chiajna, formația care și acum le dă fiori. Anul trecut, în ultimul meci al sezonului regular, Chiajna a prins play-off-ul Ligii a 2 a după ce a învins-o pe FC Buzău cu 1-0.
Jucătorii de la FC Buzău vor juca sâmbătă acasă, de la ora 13.00, un amical cu Dinamo, formație pe care au învins-o în campionat cu 2-1.