Personalul din Casa Națională de Pensii va fi suplimentat cu 1.000 de posturi până la 31 decembrie 2022!

Proiectul care prevede suplimentarea cu 1.000 de posturi a organigramei pentru Casa Naţională de Pensii Publice, până la 31 decembrie 2022, a fost adoptat de Camera Deputaților, iar Legea merge la promulgare.

Personalul din Casa Națională de Pensii va fi suplimentat cu 1.000 de posturi, pe perioadă determinată, până la 31 decembrie 2022.

Camera Deputaților a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 90/2021 privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice.

Iniţiativa legislativă prevede suplimentarea cu 1.000 de posturi a organigramei Casei Naţionale de Pensii Publice, până la sfârșitul acestui an.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2021, care prevede suplimentarea cu 1.000 de posturi a organigramei Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru o perioadă determinată, respectiv până la data de 31 decembrie 2022, precum şi reglementarea unor aspecte referitoare la procedura de concurs pentru ocuparea acestor posturi.

Art. 1 În vederea evaluării pensiilor din sistemul public de pensii, conform Ordinului nr.487 din 31.05.2021 al ministrului muncii și protecției sociale, privind efectuarea operațiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023, se suplimentează numărul maxim de posturi al Casei Naționale de Pensii Publice, cu 1.000 de posturi încadrate în categoria funcțiilor contractuale, pentru o perioada determinată, respectiv până la data de 31 decembrie 2022.

Art.2 – (1) Ocuparea posturilor prevăzute la art.(1) se face prin concurs.

În termen de 7 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor prevăzute la art. 1, se publică anunțul pentru ocuparea acestora.

În vederea participării la concurs, candidaţii depun dosarul de concurs în termen de 2 zile lucrătoare de la data afişării anunţului pentru ocuparea postului vacant.

Condiţiile specifice se stabilesc pe baza fişei postului, unitar, la propunerea făcută de Casa Națională de Pensii.

Guvenul are pe ordinea de zi a ședinței de joi o Hotărâre de Guvern privind angajarea a 1.000 de bugetari la casele de pensii din toată țara.

”Având în vedere restructurările de posturi majore survenite în cadrul caselor teritoriale de pensii din ultimii ani, volumul de muncă crescut/dublat prin apariția de noi modificări legislative/cereri de recalculare a dosarelor de pensii/eliberare adeverințe stagii de cotizare etc.;

Ținând cont de faptul că suplimentarea cu cele 1.000 posturi și a costurilor aferente reprezintă o urgență și un obiectiv major al Casei Naționale de Pensii Publice, cu consecințe pozitive majore asupra vieții și drepturilor legale ale beneficiarilor sistemului public de pensii” se arată în descrierea documentului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.