Cătălin Drulă desființează proiectul de buget pe anul 2023: „Este unul PSD-ist, inflaţionist, mincinos!”

Parlamentarii USR nu vor vota proiectul de buget pe anul viitor, „care este unul PSD-ist, inflaţionist, mincinos”, a declarat miercuri liderul Uniunii, deputatul Cătălin Drulă.

„Din păcate, aşa cum ne aşteptam, este un buget PSD-ist, un buget inflaţionist, un buget care se bazează pe creşteri de taxe, pe băgat mâna în buzunarul românilor şi pe creşterea cheltuielilor statului care se umflă atât pe baza inflaţiei, cât şi pe luatul banilor din buzunarul contribuabililor. În loc să ia acele măsuri de reducere a cheltuielilor, reducerea risipei pe care o face statul român, vedem că le place această inflaţie”, a declarat liderul USR, la Parlament.

Potrivit acestuia, „întreaga construcţie este una bazată pe minciună, se cresc sumele în lei, numai că leii aceia nu mai valorează cât valorau înainte”.

„Aceasta este politica de fapt pe care o duce PSD-ul consecvent, de câţiva ani de zile, aceea de a diminua valoarea banilor din buzunarul oamenilor, de a diminua valoarea salariilor, de a creşte doar cifrele pe hârtie. Sunt o serie de detalii tehnice în care vor intra colegii mei. (…) Singurul lucru real care este acolo, şi acesta se datorează USR, sunt banii din PNRR, dar aceşti bani vor veni numai dacă sunt eliminate pensiile speciale. Aşadar şi la acest punct acest buget este mincinos, deocamdată, pentru că pensiile speciale nu sunt eliminate, ceea ce înseamnă că se vor bloca banii din PNRR. Dacă se elimină pensiile speciale, într-adevăr acele sume pot fi accesate”, a explicat deputatul.

Pe de altă parte, a adăugat Cătălin Drulă, referitor la realizarea investiţiilor „se ştie foarte bine că nu e suficient să treci nişte sume, nişte tabele”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.