Europarlamentarul Partidului Umanist Social Liberal, Maria Grapini, a avut o nouă intervenție tranșantă, de această dată în ședința grupului S&D de la Viena, în favoarea aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen.
Concret, eurodeputatul Grapini a criticat, încă o dată, faptul că Austria, din interese politice și naționale, încalcă Regulamentul Schengen.
„Austria o ia în afara Regulamentului Schengen. Pentru cetățenii din România, pentru noi, este foarte important să înțelegem de ce Austria, pe interese politice și naționale, încalcă un Regulament european. Noi am votat în Parlamentul European, Comisia Europeană a votat, în unanimitate, în Colegiul Comisarilor, aderarea României și Bulgariei la Schengen și nu cred că este bine pentru proiectul european ca un singur stat să se opună, fără argumente tehnice, unei asemenea decizii”, a precizat Maria Grapini, care le-a cerut colegilor prezenți ca grupul S&D (al doilea grup ca mărime din PE) să continue presiunea la adresa oficialilor austrieci.
”Este nevoie de susținere. Rugămintea mea către toți colegii prezenți aici este să continuați să susțineți acest demers, atât cât se mai poate, pentru că mâine va fi luată decizia finală”, a mai spus, în intervenția sa, europarlamentarul umanist.
Liderul Grupului S&D din Parlamentul European, europarlamentarul spaniol Iratxe Garcia Perez, i-a răspuns eurodeputatului Grapini menționând, în context, că grupul S&D a inițiat o scrisoare semnată, de altfel, de toți liderii grupurilor politice, care va fi transmisă Consiliului și prin care se dorește transmiterea unui nou semnal politic important de susținere a aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen din partea Parlamentului European.
Europarlamentarul austriac, Andreas Schieder, a criticat, la rândul său, decizia Austriei și a susținut că guvernul austriac împiedică, din rațiuni politice, intrarea României și Bulgariei în Schengen.
„Pentru noi este de neînțeles decizia guvernului austriac. Este o greșeală și nu arată decât că nu sunt capabili să facă o politică corectă și loială față de partenerii europeni Și văd, uneori, că conservatorii fac aceeași politică ca și populiștii și extrema dreaptă”, a precizat eurodeputatul austriac.
Citește și