PSD îi cere demisia lui Nicuşor Dan: Ai promis că salvezi Bucureştiul! Dar ai livrat doar nesimţire şi indolenţă, incapabilule!

PSD îi cere demisia lui Nicuşor Dan. ”Ai promis că salvezi Bucureştiul! Dar ai livrat doar nesimţire şi indolenţă, în timp ce oamenii sunt sfârtecaţi de câini, incapabilule!”, arată PSD într-o postare pe Facebook. Social-democrații acuză USR că ”tace complice la culpa penală a primarului lor”.

PSD îi cere demisia primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, după moartea Anei Oros o femeie care ieșise la alergat pe malul Lacului Morii din Sectorul 6.

”Ai promis că salvezi Bucureștiul! Dar ai livrat doar nesimțire și indolență, în timp ce oamenii sunt sfârtecați de câini, incapabilule!

Ai promis electoral că îți dai demisia dacă nu rezolvi problema câinilor fără stăpân. Dar ai sfârșit prin a-i aduce din nou pe străzi, alături de mizerie, gunoaie și șobolani!”, au scris social-democrații.

De asemenea, PSD spune că USR tace complice la inacţiunea şi „culpa penală” a primarului lor.

”Iar, în timp ce în Capitala lui Nicușor Dan oamenii sunt uciși de câini, USR tace complice la culpa penală a primarului lor! Un scut de tăcere nerușinată în jurul lui Nicușor Dan, la fel ca celelalte cazuri de primari-penali ai USR!
Un singur gest, Nicușor Dan – Demisia! Ai promis! Nu ai făcut! Pleacă!”, a mai scris PSD.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.