Liderii PSD îi pun la punct pe liberali: „Taxa de solidaritate este necesară pentru scăderea impozitării muncii”

Social-democraţii au emis un comunicat de presă în care au precizat că scopul final al taxei de solidaritate este de a susţine măsurile pentru scăderea impozitării muncii, în special la angajaţii cu venituri mici sau medii.

În cadrul aceluiaşi comunicat, PSD mai scrie că taxa de solidaritate are şi rolul de a susţine sistemul de Educaţie care pregăteşte viitoarea forţă de muncă a României.

„Într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, ar trebui ca și companiile mari care au plătit impozite mai mici de 1% din cifra lor de afaceri să plătească măcar această cotă pentru a susține creșterea veniturilor angajaților care contribuie cel mai mult la dezvoltarea României. Acesta este principiul solidarității, care ar trebui promovat de toate partidele politice pentru a menține în România această forță de muncă productivă, atât de importantă pentru economia națională.

PNL trebuie să se hotărască dacă vrea să fie alături de acești angajați care muncesc din greu, care contribuie substanțial la creșterea economică, dar care au fost afectați puternic de creșterea prețurilor, în contextul inflaționist global.

Este o exagerare populistă să spui că o astfel de abordare ar sufoca mediul de afaceri și ar crește prețurile finale, din moment ce, în marea lor majoritate, companiile din România care își declară profiturile obținute în mod real, plătesc deja un impozit cel puțin echivalent cu 1% din veniturile lor, fără a avea prețuri mai mari ca celelalte”, se mai arată în comunicatul PSD.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.