Peste 10 000 de spectatori au urmărit Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile la Râșnov.

10 000 de spectatori au urmărit Cupa Mondială de Sărituri în cadrul Complexului Olimpic pentru Sporturi de Iarnă din Valea Cărbunării, Râșnov, susținând cei 89 de sportivi care au luat parte la competiție. Atmosfera a fost cu atât mai spectaculoasă cu cât evenimentul s-a desfășurat, în premieră pentru România, pe pârtia luminată în sistem de nocturnă.

La Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile (FIS Ski Jumping World Cup), ce s-a desfășurat între 16 și 19 februarie la, au participat sportivi din 17 țări: Austria, Bulgaria, China, Cehia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Japonia, Kazahstan, Norvegia, Polonia, România, Slovenia, Elveția, Turcia, Ucraina și Statele Unite.

În cele patru zile de competiție, s-au desfășurat patru probe: două etape de individual fete, o etapă de individual băieți și o etapă de Super Team.

Pentru prima oară în România, conform noului regulament FIS, trei dintre cele patru probe au avut loc pe nocturnă, astfel încât întrecerile să se desfășoare pe timp de seară, ora preferată de spectatori.

Rezultatele probelor

Vineri a avut loc prima etapă feminină din Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile (FIS Ski Jumping World Cup) de la Râșnov. Podiumul a fost compus din sportivele Eirin Maria Kvandal (Norvegia) – Locul 3, Eva Pinkeling (Austria) – Locul 2 și Katharina Althaus (Germania) – Locul 1.
Daniela Haralmbie s-a clasat pe locul 14 în competiția de vineri, iar Alessia Mîțu pe locul 40.

Ziua de sâmbătă a debutat cu o nouă probă individuală a fetelor, de această dată desfășurată cu greu în condiții dificile de vânt. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, organizatorii au fost nevoiți să anuleze a doua manșă a etapei. Astfel, după prima manșă, pe podium au urcat sportivele Julia Muehlbacher (Austria) – Locul 3, Eva Pinkeling (Austria) – Locul 2 și Anna Odine Stroem (Norvegia) – Locul 1.

Daniela Haralambie a avut o evoluție foarte bună și s-a clasat pe locul 11 în etapa de sâmbătă de Cupă Mondială de la Râșnov. Românca și-a egalat astfel cea mai bună performanță din istoria competițională, clasându-se pe locul 11 și în anul 2014 în Japonia. De data aceasta însă, Daniela Haralambie a demonstrat că este un sportiv mult mai experimentat și a dat dovadă de maturitate în abordarea săriturii, făcând performanță în condiții dificile de vânt. Bucuria sa este cu atât mai mare cu cât acest rezultat extraordinar a venit la Râșnov, acolo unde a fost susținută de familie, prieteni și admiratori.

Sâmbătă seară, după cele două manșe de concurs, podiumul a fost compus din sportivii Karl Geiger (Germania) – Locul 3, Ziga Jelar (Slovenia) – Locul 2 și Andreas Wellinger (Germania) – Locul 1.
Românul Daniel Cacina a reușit sâmbătă, la Râșnov, prima sa calificare în manșa a doua a unei etape de Cupă Mondială de anul acesta și a încheiat competiția pe locul 29. Este astfel primul sportiv român care face, la masculin, puncte în Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile 2023.
Mihnea Spulber s-a clasat pe locul 39, Andrei Feldorean pe locul 44, iar Sorin Mitrofan pe locul 47.
Duminică seară s-a desfășurat proba masculină de Super Team, unde au concurat sportivi din 14 țări.

După cele trei manșe, pe podium au urcat sportivii din Austria – Locul 3, Slovenia – Locul 2 și Germania – Locul 1.

Echipa României, compusă din Daniel Cacina și Mihnea Spulber, a încheiat etapa pe locul 10, primind puncte de Cupă Mondială și în clasamentul pe națiuni. În clasamentul provizoriu, țara noastră ocupă poziția 13, înaintea Estoniei, Canadei, Ucrainei, Turciei și Kazahstanului.

„Etapa de Cupă Mondială desfășurată în weekend la Râșnov a fost un adevărat succes. Eforturile făcute pentru a aduce instalația de nocturnă din Austria au dat roade, pentru că peste 10 000 de spectatori s-au bucurat, în cele patru zile, de un adevărat spectacol sportiv într-o atmosferă pe care cu greu o putem descrie în cuvinte. Vremea a fost destul de capricioasă, iar vântul și ploaia ne-au dat ceva bătăi de cap. Cu toate astea, per total, am dat încă o dată dovadă de faptul că România poate și merită să găzduiască competiții internaționale importante în sporturile de iarnă. Bineînțeles, nimic din toate astea nu ar fi fost posibile fără sprijinul Primăriei Râșnov, Consiliului Județean Brașov, al voluntarilor, partenerilor și tuturor celor care ne-au fost alături în tot ceea ce a însemnat organizarea și buna desfășurare a acestei competiții.

Ne bucurăm foarte tare și că sportivii noștri au avut performanțe remarcabile chiar în România, la Râșnov. Daniela Haralambie a reușit să își egaleze cea mai bună performanță personală din Cupa Mondială și să se claseze pe locul 11 în a doua probă individuală a fetelor. Daniel Cacina este primul băiat care în 2023 a reușit să se califice în a doua manșă a unei probe individuale, primind puncte de Cupă Mondială. De asemenea, echipa de Super Team compusă din Daniel Cacina și Mihnea Spulber, a câștigat 30 de puncte în clasamentul pe națiuni după proba de duminică. Este meritul lor, pentru că muncesc foarte mult, dar și al antrenorilor pe care îi felicit din suflet”, a declarat Pui Gaspar, Secretar General al Federației Române de Schi-Biatlon.

Evenimentul a fost organizat de Federația Română de Schi Biatlon, cu sprijinul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ministerul Sportului, Consiliului Județean Brașov, Brașob Be.Live It și Primăriei Orașului Râșnov.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.