Ministrul Muncii, Marius Budăi, implicare totală: Un milion de români vor primi majorări de la 1 martie 2023!

Guvernul României a decis ca de miercuri, 1 martie 2023, să fie crescute cu aproximativ 14% indemnizația de șomaj, indemnizația pentru creșterea copilului și venitul minim garantat. Acest procent este echivalentul ratei medii a inflației din 2022.

Un milion de români vor primi majorări de la 1 martie 2023, a anunţat, marţi, ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3.

Lista majorărilor care intră în vigoare de la 1 martie pentru un milion de români a fost prezentată de oficialul român şi se referă la alocația pentru susținerea familiei, indemnizația lunară și bugetul lunar complementar pentru adulții cu handicap, indemnizația de sprijin, indemnizația lunară pentru tineri, cuantumul minim al indemnizației pentru creșterea copilului şi nu numai.

„Vorbim de actualizarea anuală a inflației, actualizare care are un impact pozitiv asupra indicatorului social de referință, care este în componența unor beneficii de asistență socială care se raportează la acest indicator.

Vorbim aici de venitul minim garantat, de alocația pentru susținerea familiei, de indemnizația lunară și bugetul lunar complementar pentru adulții cu handicap, de prestație socială pentru copii cu handicap, de alocația lunară de plasament și indemnizația de sprijin, indemnizația lunară pentru tineri, cuantumul minim al indemnizației pentru creșterea copilului, indemnizația minimă de concediu de adopţie şi de acomodare pentru cei care adoptă copii, indemnizația pentru sprijin pentru adopție.

Sunt prestații care, începând de la 1 martie, se actualizează cu această nouă valoare”, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Marius Budăi, la Antena 3.

„Nu există niciun dubiu că se vor actualiza de la 1 martie, pentru că au fost anumite discuții, că ar putea să nu se indexeze toate aceste venituri cu rata inflației. Nu există niciun dubiu.

Indicatorul social de referință la vechea valoare era la 525,5 lei, iar de la 1 martie este 598 de lei”, a punctat Marius Budăi.

Indemnizaţii mai mari pentru oamenii nevoiaşi. Familiile și persoanele singure amărâte, precum și alte categorii de populație vor beneficia, începând cu luna martie, de venituri mai mari față de cele obținute până în prezent. Și aceasta deoarece, începând cu 2022, indicele social de referință (ISR), în raport de care se stabilesc anumite ajutoare și indemnizații, se actualizează, din oficiu, la fiecare dată de 1 martie, cu rata medie a inflației din anul precedent.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.