Simona Halep nu poate juca nici la turneele de la Indian Wells și Miami!
Organizatorii din SUA au anunțat lista jucătoarelor, iar Halep, ajunsă deja pe locul 19 în clasamentul WTA, nu a fost primită pe tablou nici la Indian Wells, nici la Miami.
Simona Halep rămâne în vacanţă forţată din cauza suspiciunilor de dopaj. După ce a ratat startul sezonului din cauza suspendării pentru dopaj, Simona Halep spera să poată participa la prestigioasele turnee americane de la Indian Wells și Miami! Românca nu a primit însă acordul judecătorilor să revină în circuit.
Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, spera că sportiva din Constanța va câștiga procesul pentru dopaj înaintea „dublei” Indian Wells – Miami, însă suspendarea pentru dopaj rămâne în vigoare. Organizatorii celor două turnee din seria WTA 1000 nu au acceptat-o pe Halep pe tablourile principale.
Toată lumea tenisului aștepta cu sufletul la gură o decizie în cazul de dopaj al Simonei Halep, în luna februarie, însă judecătorii de la Tribunalul Sport Resolutions din Londra nu se grăbesc să-i ridice suspendarea româncei. Întârzierea verdictului o dezamăgește foarte tare pe Simona, ea neputându-se înscrie la puternicele turnee de la Indian Wells (6 – 19 martie) și Miami (19 martie – 2 aprilie). Practic, sportiva care a stat pe bară în ultimele șase luni va avea interzis la turnee și în luna martie.
Organizatorii din SUA au anunțat lista jucătoarelor, iar Halep nu a fost primită pe tablou nici la Indian Wells, nici la Miami. România va fi reprezentată de Irina Begu și Sorana Cîrstea la Indian Wells, cele două fiind acceptate direct pe tabloul principal și la Miami. Ana Bogdan a declarat forfait pentru turneul californian și rămâne de văzut dacă va putea participa la Miami, scrie prosport.ro.