Ministrul Budăi, mesaj tranșant: O echitate trebuie făcută. Nicio pensie nu trebuie să depășească venitul din activitate!
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit la Antena 3 CNN, despre observațiile pe care le face Comisia Europeană cu privire la pensiile militare.
De menționat faptul că specialiştii de la Comisia Europeană au făcut o serie de observații cu privire la pensiile militare. Pe de o parte, să scadă rata de înlocuire și pe de altă parte, la magistrați, să crească vârsta de pensionare și să scadă și cuantumul pensiilor.
Întrebat cum crede că va răspunde acestor solicitări, Marius Budăi, ministrul Muncii, a spus.
„Coaliția a decis formarea unui grup de lucru. Ne-am întâlnit joia trecută în coaliție şi s-a decis ca miniștrii de resort să vină cu amendamente, astfel încât jalonul să fie îndeplinit cu tot ce înseamnă cele șase legi și pensiile militare (…)
O echitate trebuie făcută, însă coaliția a luat această decizie. Miniștri clar, să vină cu amendamente. Ministerul Muncii nu are drept de inițiativă pe statutul magistraților, de exemplu”, a explicat Marius Budăi, ministrul Muncii.
Întrebat apoi despre reducerea pensiilor militarilor, mai ales că avem un război la graniță, Marius Budăi a spus:
„Trebuie să avem foarte mare atenție, mai ales că mare parte din pensiile militarilor nu sunt foarte mari. Au fost și militari care au intrat la măsurile de pensii.
În proiectul de lege actual, pentru cei care depășesc venitul din activitate, este recalculare și pentru cei care au avut în plată, astfel încât să nu depășească. Amendamentele de mâine să vedem care sunt, eu le integrez și pentru pensiile în plată (…).
Se face precizarea că nicio pensie, este trecut în PNRR, nicio pensie să depășească venitul a avut în activitate.
Jalonul cu pensiile speciale este pentru tranșa a 3-a, iar jalonul cu pensiile pe contributivitate este pentru tranșa a 4-a.
Deci la jalonul cu pensiile din sistemul de contributivitate, noi, Ministerul Muncii, împreună cu Casa Națională deja lucrăm la la el și va fi gata până la finalul lunii.
Îl vom pune pe masa coaliției pentru decizie, după care ulterior să discutăm cu cei interesați cu sindicatele, cu reprezentanții pensionarilor”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, în emisiunea În faţa naţiunii.